Noul Legământ
Autor: Daniel Hozan
Album: Randuri Sfinte
Categorie: Zidire spirituala
Noul Legământ
Preasfinte Legământ semnat cu sânge
Pe cruce, ispășind acel Calvar,
Puterea ta și astăzi se răfrânge
Păcatele le iartă și le-nfrânge
Și-oricărui păcătos aduce har
Prin tine Tatăl Sfânt din veșnicie
A hotărât iertarea lumii-ntregi
Și-astfel din profeție-n profeție
El a vestit din timp c-avea să vie
Un legământ mai bun al noii legi
O lege a iubirii jertfitoare. .
O punte între omul cel de jos
Și între Tatăl, Forța creatoare,
Un Miel de jertfă, drept răscumpărare,
Salvare pentru orice păcătos
Un Fiu Ceresc numit ”omul durerii”
Un Sfetnic, Minunat, deosebit
Zdrobit de tot de sarcina poverii
Răbdând supus sub mantia tăcerii
Sorbind întreg paharul oferit
Căci nu putea vre-un înger să plătească
Nici serafimi, arhangheli, n-au putut
Din slava lor, din gloria cerească,
Păcatul lumii-ntreg să-l ispășească
Oricât s-ar fi gândit și ar fi vrut
Dar Sfântul Fiu al Tatălui cel Veșnic
El Prinț și Miel a fost aici trimis
Ca Prinț e Cel mai mare și puternic
Ca Miel, doar El dea-pururea e vrednic
”O, iată-mă!”,”Trimite-mă!” a zis
Chezaș neprețuit pe veșnicie
Pecete peste noul legământ
El potoli a Tatălui mânie
Și ne-a deschis un drum spre veșnicie
Când birui și moarte și mormânt
Jertfirea Lui dezvălui misterul
Căci Dumnezeu cu Sine ne-a împăcat
Și ne-a deschis un drum ce-atinge Cerul
Schimbându-ne destinul, caracterul
Iertându-ne de orișice păcat
Iar noi cei răzvrătiți și răi din fire
Am fost salvați din valul păcătos
Și fost-am înfiați de-a Lui iubire
Ne-a dat un nume nou și-o moștenire
La împăcarea dată prin Hristos
O, Doamne, câtă pace și speranță
Ce Legământ Divin, binevenit
Prin care-aduci schimbare, siguranță
Că Tu ne-ai șters la toți orice balanță
Albind pe veci zapisul înnegrit
Ne-ai dovedit în ziua învierii
Că tot ce ne-ai promis vei împlini
Nimic nu-i voia sorții și-a părerii
Căci Tu vei răsplăti pe drept vierii
Când ziua socotelii va veni
Căci Tu ai dat talanți cu rânduială
La fel și cu vierii Te-ai tocmit
Iar noi dacă-am căzut la învoială
Ai dreptul să ne ceri și socoteală
În ziua când veni-vei negreșit
Ne-ai dat s-avem a Duhului arvună
Prin el răsplata-ntreagă să privim
Tu ne-ai promis și slavă și cunună
Dacă și-n vremea rea și-n vremea bună
Cu-aceiași dăruire noi muncim
Acesta-i Legământul ce ne ține
Ca să lucrăm în via Ta cu spor
Știind că lumea nu ne aparține
Dorind să ne-ntâlnim curând cu Tine
Însuflețiți de-al Veșniciei dor
O, Legămînt Ceresc, stropit cu sânge
Ce zilnic Sfântul Har ni-l înnoiești
Cu-a Tatălui iubire-n veci mă strânge. .
De dorul tău în piept inima-mi plânge
Că-n mine vreau deplin să locuiești. .
03/19/2023 Daniel Hozan
Phoenix, Arizona
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/244561/noul-legamant