VEGHETORUL

Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
"Ce vezi, Ieremio?" Eu am răspuns:
"Văd un Veghetor."
(Ieremia 1:11)
******************************
Veghează-n fiecare clipă Veghetorul
Ne binecuvintează traiul, viitorul
Ce minunată e purtarea Lui de grijă
Suntem păziţi de orice foc şi orice schijă
De trecem prin ţinuturi unde-i bătălie
Ne dă curajul ce i l-a dat şi lui Ilie...

Veghează spre-mplinirea Cuvântului divin
S-aducă rod bogat în sufletul senin
Să ştie toţi pe Terra de planul de Salvare
Prin care omenirea poate primi iertare,
Să se desprindă toţi de lumea de himere
Să creadă că vor trece prin moarte şi-nviere.

De Sus veghează El; ne ştie orice gest
El vrea să vadă-n noi un duh curat, onest
Ne vrea cu gelozie, să fim numai ai Lui
Ne mângâie când vede o rană, un cucui
Iar când ne-mpotmolim în mersul pe cărare
Cu braţul Lui puternic ne dă eliberare...

Profeţi ca: Ieremia, Ezechiel, Isaia
Simţitu-I-au prezenţa ce le sfinţea odaia
Ştiau că-i pretutindeni, că nu-i va părăsi
În orice stare grea, în sjulbă, s-ar găsi,
Ştiau că i-a-nzestrat cu-n duh de îndrăzneală,
Că are vindecare la cea mai cruntă boală.

Poporul ce-a trecut prin marea despicată
Avea tot timpu-n faţă cărarea luminată
A lui călăuzire i-a scos din strâmtorare
Ei norul îl vedeau; le da orientare
Când norul dispărea venea stâlpul de foc
Ştiau că Veghetorul e chiar în acel loc.

Un singur pas pe cale nu-i fără însoţire
Din El vin raze pure ce-aduc doar strălucire
Când ne abatem pasul din drumul ce-i marcat
De semnele cereşti şi-i de martiri călcat
Ne ia de mână iute şi zice: "Înapoi
Cărarea rătăcirii nu-i demnă de eroi!"

Veghează Veghetorul când ne atacă valuri
Când Lucifer ţinteşte în sfinte idealuri
Ne scoate din primejdii, din groapa cea adâncă
Ne duce-apoi să stăm pe cea mai ’naltă stâncă
Şi-acolo iar ’nălţăm cântări de proslăvire
Şi iar ne minunăm de dulcea lui iubire...

Ne apără de-atacuri lansate de arcaşi
Ce vor să îi distrugă pe sfinţii Săi urmaşi
Prin îngeri păzitori lucrează ne-ncetat
El iar dă optimism la cel ce-i deprimat
Şi-nlătură din noi o stare de mâhnire
Ce Veghetor sublim, ce dulce ocrotire!

Când vise spulberate produc în noi durere,
Când parcă nu e nimeni să dea o mângâiere
Când zbuciumu-i acut, când vine frământarea
Şi când uităm ce roade aduce închinarea
Atuncea intervine Stăpânul Creator
Şi iar ne-nflăcărează cu-al lui divin fior.

De-am fi în gropi cu lei şi-acolo este El
Putem s-avem şi-acolo un minunat Betel
El potoleşte fiare, e Turnul de scăpare,
E loc de adăpost, e scut de apărare
Acei ce Îl slujesc sunt plini de o putere
Ce dă elan pe cale spre siderale sfere.

În paza Lui e somnul – de-i agitat sau lin
Şi-n zorii dimineţii ne bucurăm din plin
De înc-o zi din viaţă, de minunatu-I dar
Veniţi să Îl slujim mai bine, mai plenar
Să ne lăsăm conduşi spre glorii neapuse
Unde frum’seţi vor fi şi bucurii nespuse.

Veghează Veghetorul, tot timpul ne susţine
Ca drumul ce-l parcurgem să îl sfârşim cu bine
E o dovadă clară că-i pasă mult de noi,
Că vrea să ne-nfruptăm din mierea vieţii noi
Nu-i nimenea sub soare mai plin de bunătate
Îl vom vedea-n curând în veşnica Cetate.

gc/ 19 octombrie, 2007