Dorul de lumină
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Harului - Volumul 2
Categorie: Diverse
1. Dorul de lumină, dorul ce sfinţeşte,
Dorul după Tine, Doamne, Tu mi-l creşte
Dorul de-ascultare, dor de-a Te cuprinde,
Dor de curăţie, zilnic mi-l aprinde!

2. Dorul de credinţă, dor de-a fi statornic,
Dorul de dreptate, fă-mi-l tot mai statornic!
Dorul de iubire, dorul de lucrare,
Dorul de unire, creşte-l tot mai mare.

3. Dor de Primăvară, dor de Veşnicie,
Dor de biruinţă creşte-mi-l Tu, mie!
Căci când dorul arde-n sfântă vâlvătaie,
Nu-s pe lume stavili, calea să i-o taie!

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 114.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/246143/dorul-de-lumina