Cu cât mai mulţi
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Harului - Volumul 2
Categorie: Diverse
1. Cu cât mai mulţi te-nalţă în faţa lor model,
Cu-atât mai mult dator eşti să le şi fii astfel.
Cu suflet mai fierbinte, cu mers mai luminos.
Să le-arzi tot mai aproape şi-aproape de Hristos.

2. Păşind dumnezeieşte peste-apele lumeşti, Încrederea-n minune şi-n alţii s-o trezeşti.
Iertând dumnezeieşte, cu preţ de suferinţi, Cutremuraţi iertaţii ei vor renaşte sfinţi.

3. Iubind dumnezeieşte, cu orice preţ amar,
Vei deveni mulţimii un steag, un scut şi-un far.
Chiar dac-ar cere-aceasta tot sângele să-ți dai Ți-l dă... că-n lume numai odată viaţă ai.

4. Trăindu-ţi-o eroic, jertfindu-ţi-o-ndrăzneţ,
Vei fi mântuitorul a mii şi mii de vieți.
Şi-n inima mulţimii înalt şi luminos.
Vei fi tot mai aproape şi-aproape de Hristos.

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 116.
Autor text: Traian Dorz.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/246148/cu-cat-mai-multi