În pace și demnitate
Autor: Florența Sărmășan
Album: Înălțați spre cer cântări!
Categorie: Multumire
În pace și demnitate

Doamne, grija mea s-o ai
Că-s bătrân fără putere,
Sănătate să își dai
Și un pic de mângâiere,

Nu-s mai bun, multe nu fac,
Puterile m-au lăsat,
Numai Tu Părinte drag
Lângă patul meu ai stat.

Mâna Ta cea iubitoare
Am simțit-o adeseori,
Când eram tot o dogoare
Sau cuprins de mari fiori

Când boala mă necăjea
Și nu mai aveam putere
Isus cu iubirea Ta
M-ai dat pace, mângâiere.

Toți s-au depărat de mine
Nici n-aveau, ce să îmi facă
Aveam nevoie de Tine
Viața mea era săracă,

Sănătatea, mă lăsa
Doar pe Tine Te aveam
Doar credința mă ținea
Doar pe Tine Te doream.

Lângă mine ai stat mereu
Noaptea târziu, Te simțeam
Scump și mare Dumnezeu
Erai Tu, Te așteptam,

Fruntea, să mi-o răcorești
Să-Ți pui mâna peste mine
Boala să mi-o lecuiești
Sănătos să fiu și bine,

Bătrânețea, s-o pot duce
În pace și demnitate,
La ceruri să pot ajunge
Când vor trece aicea toate.

Când totul se va sfârși
Cerul Tău, să mă primească
Lângă mine vreau să fii
Gura mea, să Te slăvească!

Numai Tu m-ai ajutat
Cu iubire și răbdare
Din a Ta viață mi-ai dat
Ție-Ți aduc închinare!

Amin

Câmpia Turzii, 27 martie 2023
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/246264/in-pace-si-demnitate