Cu cât mai strâns
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 3
Categorie: Diverse
1. Cu cât mai strâns te ţii de Domnul,
Cu-atât te rupi de toţi cei răi,
/: Cu cât ţi-s mai străini străinii,
Cu-atât mai fraţi ţi-s fraţii tăi. :/

2. Cu cât mai drept ţii calea bună,
Te-ndepărtezi de calea rea,
/: Cu cât mai dragi ţi-s alte case,
Ți-e mai urât de casa ta. :/

3. Cu cât ţi-e mai 'nnoptat pământul,
Cu-atât ţi-e cerul mai senin,
/: Cu cât mai mult gândeşti la alţii,
Te uiţi spre tine mai puţin. :/

4. Cu cât te porţi smerit mai tare,
Și poți din dreptul tău să laşi,
/: Cu-atâta-ţi pregăteşti cu fapta
Mai vrednici şi mai buni urmaşi. :/

5. Cu cât mai sfânt trăieşti Cuvântul
Cu cât te rogi mai credincios,
/: Cu cât iubeşti mai dulce fraţii,
Eşti mai aproape de Hristos. :/

I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 268.
Autor text: Traian Dorz.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/246517/cu-cat-mai-strans