Tu, flacără-a iubirii sfinte
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 3
Categorie: Diverse
1. Tu, flacără-a iubirii sfinte
Aprinde-mi inima deplin,
/: Să ardă mai curat şi veşnic
Pe cel mai sfânt altar, amin. :/

2. Să mă topesc-apoi în jarul.
Divin al arderii de tot,
/: Ca-n veci, să mă desprind de-acolo
Oricât aş vrea, să nu mai pot. :/

3. Ci fericita ta mireasmă
S-o-mprăştii darnic, necurmat,
/: Și plin spre binecuvântarea
Izvorului ce mi te-a dat. :/

4. Tu, flacăr-a iubirii sfinte,
Putere fără de apus,
/: Tu singură zideşti în mine
Asemănarea cu Isus. :/

I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 279.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/246557/tu-flacara-a-iubirii-sfinte