În dragostea lui Dumnezeu
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 3
Categorie: Diverse
1. În dragostea lui Dumnezeu, nimic nu-i jumătate
Nici în ce dă, nici în ce vrea, tot cere şi tot poate.
Ea cere tot şi dă în tot... că-n milă şi iubire
Se socoteşte nu cât dai, ci cât păstrezi, din fire.
2. Iubirea cât de mare-ar fi Lui nu-i ajunge, iată
Decât atunci când I-o închini întreagă şi curată.
Dar orişicât de mică-ar fi l-ajunge când e-ntreagă
Și când de El cu toată-a ei cuprindere se leagă.
3. De Cel ce vede într-ascuns, nu poţi nimic ascunde
Și-n locul inimii nu poţi nimic să-l dai nici unde.
Nici banii tăi, nici arta ta, nimic nu-L mulţumeşte,
Nici ruga ta, nici tot ce faci, când inima lipseşte.
4. În dragostea lui Dumnezeu, nimic nu-i jumătate
Nici în ce dă, nici în ce vrea, tot cere şi tot poate.
Căci inima Lui nu-i aşa ca ale noastre, rele:
Aşa de greu, şi-aşa uşor de mulţumit, ca ele.
I: Cântările Harului, volumul 3, cântarea 281.
Autor text: Traian Dorz.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/247847/in-dragostea-lui-dumnezeu