Scăldat în soare și lumină
Autor: Florența Sărmășan
Album: Înălțați spre cer cântări!
Categorie: Paște
Scăldat în soare și lumină
Scăldată în soare și lumină
Era cetatea mult visată,
Mulțimea de iubire plină
Pe Domnul vieții Îl așteaptă
El va veni azi în cetate
Cu dragii Lui, să se întâlnească
Iar ei au pregătit de toate
Dorind cu foc să le vorbească
Au ales locul minunat
Pe care l-au împodobit
Crengi de finic au așezat
Și flori mulțime au răspândit
Jos straiele și le-au lăsat
Și flori în calea Lui au pus
Să vină marele Împărat
Să vină Fiul cel supus.
De El, cu toți bine știau
Că este Fiu venit de sus
Nerăbdători Îl așteptau
Pe cel bun și mărit, Isus
Domnul venea încet, călare
Mulțimea, Îl înconjura
El îi privea pe fiecare
Cu vorbe blânde-i mângâia
Cu toți pioși se închinau
Și Împărat era numit
Ovații multe se auzeau
Cu toți să-L vadă au dorit
Acum, chiar lângă ei era
Și îi privea cu duioșie
Iubirea Lui le arăta
Și le vorbea de Împărăție
De toate câte vor urma
De câte avea să pătimească
De toți care-l vor acuza
Ca sus pe cruce, să sfârșească
Acum cu toți Îl lăudau
Voiau să-L vadă de aproape
În fața Lui se închinau
Și nici nu se gândeau la moarte
Dar El știa tot ce va fi
Și calea care o va urma
Necazul mare va veni
Și chinuri grele va îndura.
Amin
Câmpia Turzii, 7 aprilie 2023
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/247859/scaldat-in-soare-si-lumina