Doar Lui mi-am spus durerea
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Mai există speranță
Categorie: Zidire spirituala
Eu nu m-am plâns vreodată, de mersul meu prin lume,
Nici n-am strigat pe uliți și nu am blestemat,
Știind că Domnul slavei, mă scoate din genune,
Doar Lui mi-am spus durerea și-am binecuvântat!

Nu mi-am pătat credința, pentru un blid de linte
Și nici n-am pus povară, pe omul încercat,
Ci din puțin făcut-am, ca cel ce greul simte,
Să aibe-o zi senină, să fie mângâiat!

Eu nu întreb: "Vrei, frate?"... Ci Duhul Sfânt îmi spune
Cu dragoste șoptită "Ajută, dacă poți!"
Căci Dumnezeu îndeamnă să facem fapte bune,
Slăvit să fii, Isuse, căci ne iubești pe toți!

Când boala, suferința, îmi limitează mersul,
Privesc spre înălțime cu-n dor nestăvilit
Și contemplând azurul, pământul, universul,
Îi mulțumesc Măririi, pentru că sunt iubit.

Pot spune când amarul, apasă crunt grumazul,
Că sunt la pieptul Celui ce-I Dragoste și Har?
Da, numai Domnul poate opri-n furtuni talazul,
Doar El poate să pună durerii, stăvilar!

Mă rog ca Domnul slavei să dea din El putere
Și facă-se în toate, mereu doar voia Sa,
Balsam curat să toarne pe răni și mângâiere,
Iar noi să-I dăm onoare, acum și pururea!

08/04/2023, Barcelona- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/247907/doar-lui-mi-am-spus-durerea