Greșeli ... nefondate
Autor: Emilia Dana Dinescu
Album: Poezie nouă
Categorie: Trezire si veghere
Suntem oameni.
Firea noastră e lumească,
Gândurile sunt lumești,
Părerea puțin contează,
Dacă nu știi s-o rostești.
Avem gânduri diferite,
Avem planuri și idei,
Dacă nu sunt fain rostite,
Degeaba scrii din condei.
Îți dau un exemplu acuma,
Să nu crezi că-ți sunt dușman,
Nouă, șase, nu-i totuna,
Depinde cum stai în plan.
Matematic, nu se poate,
Are un singur înțeles,
Nouă-i nouă, șase-i șase,
Dar mai complicat e-n vers.
Depinde cum stai în viață,
Depinde și cum privești,
Nouă-l pui pe un fir de ață,
Mai târziu, șase îl zărești.
Părerile-s împărțite,
Important e să fim buni,
Avem păreri diferite,
Să nu fim noi, cei nebuni.
Emilia Dinescu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/248031/greseli-nefondate