Pribegia

Un popor mare la număr de la egipteni veneau
Și în urma lor doar praful vânturile îl spulberau
Soarele ce strălucește pe pământul dogoritor
Era martor un al robiei în Egiptul asupritor.

Mulți bărbați, copii, femei
Săturați de aspra robie
Mergeau către Canaan
Departe de acea pustie.

Ziua norul îi umbrește noaptea se transformă-n foc
Sub aripile protectoare pentru tot poporul-i loc
Dumnezeul ce șade-n ceruri ce veghează între popoare
Le-a văzut aspra robie și a hotărât salvare

Le-a trimis conducătorul să vestească libertatea
Și prin judecată aspră Domnul le-a făcut dreptate
A lovit Egiptul țara cu asprime și urgie blestemată
Și chiar oastea egipteană a pierit în marea moartă

Iar poporul acum evreu merge liniștit cum poate
Că a scăpat de o povară i sa luat frica din spate
Iată-i cum merg prin pustie pe cărarea de nisip
Și prin pofta cei frământă suferința cum ia chip

Nu le mai convine mersul nici mana cea din cer
Vor să se întoarcă în Egipt supt jugul cel de fier
Nu mai vor conducătorii puși de Dumnezeu
Tot cârtesc în gura mare spunând că le este greu

Iar Acel ce știe totul le dădu pâine din cer
Le dădu apă și carne ca să-i sature într-un fel
Le dădu și cu nuiaua și-i făcu să pribegească
Patruzeci de ani de zile ca să nu se mai cârtească.

După pribegia aspră a venit ultimul an
Dumnezeu oprește iordanul și ei trec în Canaan
Și acum aceasta arată că noi alergând spre un țel
Să avem credință în Domnul și să nu cârtim la fel

Mulți bărbați copii femei
Au găsit țara cea vie
Și așa dar se termină
Lungul drum al pribegiei

24.08 1990