CLOPOŢEL de PAȘTE
Autor: Ioan Adrian Cristea
Album: Flori de...fân
Categorie: Paște
CLOPOŢEL de PAȘTE

Un micuţ clopoţel părăsit
Sta tăcut, în a lumii furtună,
Glasul său argintiu a pierit
Şi oricât ar voi nu mai sună...

Dar cum ar mai putea el prin cânt
Cu fireşti melodii să ne-alinte,
Ştiind că Fiului, celui Preasfânt,
O să-i pună-o cunună pe frunte.

O cunună-mpletită din spini
Şi o cruce povară pe umăr,
Iar pe trupul Său fără de vini
Vor cădea lovituri fără număr.

In curând va porni poticnit
Spre Golgota cea însângerată,
Şi-în piroane fi-va răstignit
Pe o cruce înspre cer ridicată.

Ieri iubit și-aclamat de mulțimi,
Azi hulit și scuipat, de pripas,
Căci ai Lui nemiloși și haini
Liberatu-l-au pe Barabas.

Și puțini fi-vor cei care-L plâng,
Maica Sa și cei ce nu sunt “morți”,
Lângă ostașii care în curând
Îi juca-vor cămașa la sorți.

Părăsit fi-va El de-acei toţi
Ce-I juraseră c-o să-L urmeze,
Muribund, răstignit între hoţi
Făr' ca nimenea să Il căineze.

Iar atunci când pierit, cu durere,
Și-ar dori doar o gură de apă,
Un burete cu oțet și cu fiere
Va primi înainte de groapă.

Când al nouălea ceas va sosi
Savarsindu-și calvarul și anii
Strigăt mare spre ceruri sui:
“Eli, Eli, Lama Sabahtani”!

Tremura-va grozav tot pământul,
Luna-n sânge se va preschimba,
Mai rosti-va, lin capul lăsându-L:
“De acum... savarsitu-s-a”!

Spre a se încredinţa c-a murit
Un soldat coasta I-o va împunge,
Iar din trupul de viață golit
Izvorâ-va și apă şi sânge.

Mai apoi trupul Său cel curat
Pus va fi în groapa-ntunecată,
Peste care cei ce L-au trădat
Prăvăli-vor lespede de piatră.

De acei care cred mai presus
Că moartea nu putea-fi-va 'nvinsă,
Ignorând mâna ce prin Iisus
De Tatal ceresc era-întinsă.

Prin jertfa Fiul Sau cel iubit
S-a zdrobit a Mortii imparatie,
Deschizându-se Raiul-arvunit
Celor drepți și curați, pe vecie.

Stii tu, mic clopoțel argintiu,
Ce Duh Sfânt când apare vesteşti,
Că glasul tau va fi pururea viu
Intru slava Treimii Ceresti.

Ioan Adrian Cristea
31.03. 2023 Dumbraveni - Sibiu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/248083/clopotel-de-paste