Aș dori să fiu Isuse, o lumină-n nopți târzii
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Aș dori să fiu Isuse, o lumină-n nopți târzii,
Aș dori să fiu o floare, chiar de cresc între pustii,
O mireasmă doar plăcută, eu aș vrea să dăruiesc,
Ce se-nalță plân-la Tine, Dumnezeule ceresc.
Aș dori o adiere, ca să fiu mereu în zbor,
Că să pot fugi de clipe, pline de dureri ce dor,
Să mă-nalț până-n locașul, soarelui cel minunat,
Să mă odihnesc pe brațul, ce în cuie el a stat.
Aș dori să fiu un zâmbet, Căci nu vreau ca să mai plâng,
Printre lacrimi vreau Isuse,
Să zâmbesc și doar să cânt,
Vreau să simt adânc fiorul, ce de sus Tu îl cobori,
Ca să urc pe el spre Tine, ca pe-un sunet de viori.
Aș dori să fiu un abur, să mă-nalț vreau cât mai sus,
Mai aproape de iubirea, ce-i din Tine scump Isus,
Mai aproape de izvoare, ce nu seacă eu doresc,
De aș bea un strop din ele, știu că-n veci o să trăiesc.
Aș dori să fiu o rază, plină doar de străluciri,
Care cerne peste toate, roua marei vii iubiri,
Să-ncălzesc vreau inimi triste, întristate care sunt,
Ca să nu se-audă jale, sau vre-un bocet pe pământ.
Aș dori să fiu ce Doamne, ai dori ca eu să fiu,
După placul Tău să-mi fie, pasul, meu Isuse viu,
Aș dori ca eu în toate, doar să fiu... atât doresc,
După voia, după placul Tău acel Dumnezeiesc.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/248236/as-dori-sa-fiu-isuse-o-lumina-n-nopti-tarzii