Din focu-aprins te chem Isuse
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Din focu-aprins te chem Isuse,
Spre Tine glasul îmi îndrept,
După strigarea înălțată,
Tăcut în încercare-aștept.
Aștept ca să-ți întinzi Tu mâna,
Ca flacăra să o atingi,
A mea durere dar și teama,
Doar Tu poți Doamne să le stingi.
De pe adânc de vale-ntinsă,
Te strig cu dor neîncetat,
Din plânsul care nu dorește,
Să se oprească Domn prea-nalt.
Dintr-un adânc de răni pe Tine,
Te chem căci vreau un ajutor,
Să mă ridici din praful vieții,
Adapămă din viu izvor.
Din gustul cel de-amărăciune,
Mă zbat... să mă ridic aș vrea,
Să mă ating de poala sfântă,
Ce vindecare vrea să-mi dea.
Te chem din praful vieții mele,
Ce tulburare mi-a adus,
Ca să mă pierd în umbra deasă,
Adusă ce-i de un apus.
Te chem, te strig, te vreau întruna,
Al meu preasfinte Salvator,
În piept îmi arde o dorință,
Ca să te am... și-un mare dor.
Te chem, te strig, te vreau întruna,
Cu mine Tu mereu să fii,
S-alungi furia cea din ziuă,
Și groaza cea din vremi târzii.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/248237/din-focu-aprins-te-chem-isuse