Tu m-ai așezat pe-o stâncă, mi-ai dat chipul Tău frumos,
Ca să nu mă bată vântul, sa-mi doboare ce vrea gândul,
M-ai făcut doar glorios.

Mi-ai dat armele divine, ca să nu fiu cel răpus,
Tu m-ai învățat cu ele, cum să lupt în vremuri grele,
Și în zori și în apus.

M-ai făcut sa fiu o floare, ce nu poate ofili,
Ea mereu doar pentru Tine, și la greu dar și la bine,
Înflorită vrea a fi.

M-ai făcut o adiere, ce-i mereu spre cer în zbor,
Să te caut totdeauna, când pe cer e soare... luna,
Plin de-al veșniciei dor.

Printre miile de stele, m-ai făcut să stau și eu,
Ca mereu să strălucească, pentru slava Ta cerească,
Preaiubite Dumnezeu.

M-ai făcut sa fiu o rază, răsăritul... Tu să fii,
Să iubesc cu-acea iubire, ce-i din Tine nemurire,
Dintr-o dragoste dintâi.

M-ai făcut să fiu eu Doamne, omul doar cu început,
Ce voi trece și de moarte, ce nu poate-a ne desparte,
Căci în toate Tu-mi ești scut.

Ce-ai făcut doar Tu din mine, nimenea nu ar putea,
Mi-ai dat viață... fericire, mi-ai dat Doamne mântuire,
Căci puterea e a Ta.
Amin