Cere-ntruna-nțelepciune
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Cere-ntruna-nțelepciune, Domnul vrea ca să ți-o dea,
Este prima Sa lucrare, a făcut lumea prin ea.
A făcut cerul... pământul, mărilor hotar le-a pus,
Totul prin înțelepciune, și puterea cea de sus.
Vrea ca să ți-o dea și ție, și pricepere să-ți dea,
Ca să fii și tu în toate, dup-asemanarea Sa.
Doar să-i ceri și El îndată, glasul îți va auzi,
Și de sus cu-nțelepciune, El la tine va veni.
Să o ceri din zorii zilei, fără ea să nu pornești,
Căci pe drumul către ceruri, doar ispite-o să-ntâlnești.
Și fără de-nțelepciune, ele te vor înghiți,
Fără ea să știi... pe cale, tu mereu vei rătăci.
Vei fi dus și în pustie, vei fi la răscruci tu pus,
N-ai să poți să treci de ele, fără darul cel de sus.
Care este-nțelepciunea, dintr-un Dumnezeu ce-i sfânt,
Este una... numai una, pe întreg acest pământ.
Fără ea vei fi-n pierzare, poți oricând să rătăcești,
Caut-o întotdeauna, ca să te înțelepțești.
Doar prin ea tu poți cunoaște, ce e bine... ce e rău,
Căci înțelepciunea este, darul de la Dumnezeu.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/248284/cere-ntruna-ntelepciune