Iertați-mă, copiii mei,
Că v-am furat copilăria,
Erați micuți și erați trei,
Dar n-ați știut ce-i bucuria.
Sunt vinovată, recunosc
De ce ați trăit și ați suportat,
Regretul meu nu are rost
Căci lacrimi multe ați vărsat.
Privesc în urmă cu durere,
Trecutul l-aș îndepărta,
Dar nu mai am nici o putere,
Sper doar să mă iertați cândva.
Luați aminte, luați seama,
Greșeala mea n-o repetați
Căci cu mult drag vă scrie mama,
Să fiți uniți, voi cei trei frați.
Tot timpul să priviți înainte,
Să ignorați tot ce a trecut,
Eu, cu al meu suflet de părinte,
Vă cer iertare... și atât...
Nu am acum, nici o putere
Să vindec răni ce s-au făcut,
Dar Dumnezeu din cer m-ascultă
Căci eu mă rog mereu plângând.
Aș vrea să țineți minte, mamă,
Eu am greșit, regretu-i greu,
Dar mă încred și strig întruna
Căci Domnul meu, e Dumnezeu.
Eu am o singură dorință,
Cât voi trăi, mă voi ruga
Să fiți uniți în veșnicie
Voi trei, sunteți familia.
Emilia Dinescu