Cum prvim Învierea?
Autor: George Cornici
Album: Versuri printre pelerini
Categorie: Paște
Se cuvine s-acordăm
Învierii închinare
Mâini spre Slavă să-nălțăm
Și cu foc să ne rugăm
C-am primit răscumpărare.

Toți în glas de bucurie
Să rostim: ”E viu Hristos”
E-adevăr nu teorie,
E solidă temelie
Pentru neamul credincios.

Se cuvine, se cuvine
Să-L cinstim pe Salvator
Că El zilnic ne susține,
Că e viu, că iarăși vine,
Că e-n veci biruitor.

Ce lucreare! Ce minune!
Piatra grea s-a răsturnat
Testamentul clar ne spune
Cu cerească-nțelepciune
Exact cum s-a întâmplat.

Să se-nalțe azi cântarea
“El e viu cu-adevărat”
Să se-nlăture uitarea
Să se-nalțe adorarea
Căci cu Cerul ne-a-mpăcat.

Doar vestind c-a înviat
Ne-mplimim încredințarea
Iar acei ce s-au predat
Și din haru-i au gustat
Au primit eliberarea.

Că-i la culme bucuria
E că-n veci cu El vom fi
Ne e plină visteria,
Ne vom face datoria,
Necurmat îl vom cinsti.

Taina Învierii-aduce
Și-astăzi revelații noi
Dedicare-n noi produce
Și spre Slavă ne conduce,
Spre viața de apoi.

Se cuvine s-acordăm
Închinare Învierii
Mîini spre Cer să ridicăm
Și cu foc să ne rugăm
Pentru darul Înfierii.

George Cornici
11 Aprilie, 2023
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/248445/cum-prvim-invierea