Isuse, ești aici...?
Autor: Adelina Malancea
Album: fara album
Categorie: Rugăciune
Isuse, ești aici? Mă auzi?
Mă vezi și-n întuneric, nu-i așa?
Și orice gând Tu poți să îl pătrunzi,
Mă vezi și-atunci când suferința-i grea.
Isuse, ești aici? Mă asculți?
Mă vezi când nu mai pot eu, nu-i așa?
Și orișice necaz - Tu mi-l auzi
Și vezi când sunt pe punct de a ceda.
Isuse, ești aici? Știu că ești!
Isuse, mă auzi? Știu că da!
Te rog și-acum, ca Tu să mă ajuți
Și iartă-mi, Doamne, necredința mea!
21.04. 2023
Adelina Malancea
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/248841/isuse-esti-aici