Dați Domnului slavă, mărire și cinste,
Căci Lui se cuvine mereu să îi dați,
Cu sfinte podoabe-mbrăcați totdeauna,
Doar Lui jos la cruce să vă închinați.

Căci glasul Său tare răsună pe ape,
El face un tunet să fie-auzit,
El este puternic, măreț, plin de slavă,
Și orbul și surdul de El e-auzit.

Sfărâmă și cedrii atunci când se-aude,
Pustiul îl mișcă când strigă de sus,
El mută și munții, de El niciodată,
Niciunde nu poate nimic sta ascuns.

El face cerboaica să nască când strigă,
Despoaie pădurea de tot ce-i uscat,
E Cel ce-ntărește poporul cu pace,
Izvor de tărie-i ce nu e secat.

El lanțuri ce-s groase dezleagă-ntr-o clipă,
Și porți din adânc poate-nchide îndat,
E glasul puternic ce moartea alungă,
Atunci când se-aude, e tot înviat.

Desparte și marea, străbate și norii,
Căci este puternic, e biruitor,
Atunci când răsună deschide și cerul,
De har totdeauna el este izvor.

E glasul ce-aduce putere, nădejde,
Oprește furtuna și valuri ce vin,
El leagă și răni ce aduc o durere,
El șterge adâncul ce-l are-un suspin.

Dați Domnului slavă căci doar El se-aude,
De glasul Său teamă s-aveți voi mereu,
El poate deschide un drum către viață,
Spre cer vă conduce aici glasul Său.

Doar Lui să-i cântați o cântare aleasă,
Și slava în toate să fie a Sa,
Dați Domnului slavă căci sunteți mireasă,
Și Mirele vostru e-un mare-Mparat.
Amin