Știu că m-a născut Lumina
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Harului - Volumul 2
Categorie: Diverse
1. Ştiu că m-a născut Lumina
şi mi-a dat izvorul ei,
/: ca să-mi văd într-una tina
pusă peste ochii mei. :/
2. Îmi mut crucea când pe-un umăr
când pe celălalt de grea,
/: parcă nici mai pot să-mi număr
prăbuşirile cu ea. :/
3. Dar îmi zăvorăsc sub lacrimi
orice-ntoarcere spre lut,
/: orice zare către patimi,
şi-orice drum spre ce-am trecut. :/
4. Viața mi-e urcare dulce,
şi-o străbat mereu răzbind
/: către slava printr-o cruce,
după care nu cuprind. :/
5. Vremea şi hotaru-n care
odihni-voi nu ştiu cât
/: în Eterna uşurare
de pe crucea-mi pogorât. :/
I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 368.
Text: Traian Dorz
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/248963/stiu-ca-m-a-nascut-lumina