Apocalipsa în Viziune

Pe insula Patmos, exilat
De cei dragi îndepărtat
Ioan, aflat în rugăciune,
Un înger sfânt i-a arătat
Apocalipsa... în viziune.

În ziua Domnului aleasă,
C-o inspiraţie frumoasă
În zelul mare ce-l purta,
Departe şi străin de casă
Stătea-n rugă şi cugeta.

Când scene pentru viitor
Privind vestirea tururor
I se făceau de cunoscut,
El se uimea, şi răbdător
Intra în taine de-nceput.

Printre tablourile multe,
Arătând scene mărunte
Ce treceau pe sub priviri,
El a văzut, cu amănunte
Lucrarea marei mântuiri.

Şi în chipuri şi simboale
Ce se-arătau triumfale,
Şi-n ilustraţii, fel de fel,
Biserica, în final de cale
A văzut, crescând astfel:

Cu Evanghelia zburând,
Deaspra lumii fluturând
Un înger anunţa mereu,
Popoarelor lumii zicând:
Temeţi-vă de Dumnezeu!

Această veste se-ntărea,
Şi tot mai mult cuprindea,
Şi putere avea Cuvântul,
Solia mult se răspândea
Şi lumina-ntreg pământul.

Pe vechi ruine şi spărturi
Fără platoşe şi armăturui
Se înălţa, fiind dregător,
De ziduri, din dărâmături
Un loial şi-advent popor.

În lupta cu fiara, purtată,
Ce cruntă era declaşată,
Şi chipu-i spre închinare,
Soarta-i era... ameniţată
Pân-la teribila-nchisoare.

Însă lucrarea, tot ’nainte
Având sfinte-nvăţăminte
Urca-n tăria Celui Sfânt,
Şi atrăgea luarea aminte
A oamenilor, pe pământ.

În Duhul, şi a Lui putere
Revărsată în mângâiere,
În semne multe şi minuni,
Oamenii arătau încredere
În faţa Marii-Nţelepciuni.

La înălţime stătea Legea,
Şi-oricine care înţelegea
Porunca Sabatului Sfânt,
De la orice lucru se oprea
Intra în sfântul legământ.

Se ataşau la împrejurări
La srgătele prin chemări
Şi în faţa noii conjucturi,
Purtaţi de sfnte orientări
Rupeau vechile legături.

Un glas puternic îi mâna
În locuri noi de-a-nainta
Solia dând-o mai departe,
Lucrarea de-a se termina
De mântuire s-aibă parte.

Şi, când în final biruitorii
Victorioşi vor trece norii
La marea de foc şi cristal,
Glasul cel dulce-al cântării
Va fi-n imnul lor, triumfal.

Având acum un alt destin,
Cum a fost planul cel divin
Al unui nou pământ creat,
Cu reverenţă, ei se închin
Celui ce i-a... răscumpărat.

Moştenitori pentru vecie,
În cea mai sfântă armonie
Fără dureri, boale şi chin,
Desăvârşiţi prin măiestrie
Preamăreau, Mielul Divin.

Căci la Calvar, înjunghiat
Pe crucea de lemn atârnat
El le-a adus răscumpărare,
Salvându-i din greu păcat
Şi-a lui vecie, îngrozitoare.

Astfel ei, de-acum mereu
Sub semnul de curcubeu
Pentru măreaţa mântuire,
Îl vor slăvi pe Dumnezeu
Prin consacrare şi cinstire.

Flavius Laurian Duverna
21 noiembrie 2007