Nu te-ngriji de mâine
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 4
Categorie: Diverse
1. Nu te-ngriji de mâine
prea-ncrezător în viaţă,
la mulţi chiar seara asta
n-ajunge dimineaţă.
Nu-ţi strânge prea cu zâmbet
şi prea-ncrezut comoară,
la mulţi chiar ziua asta
n-o să le-ajungă seară...

R: Nu te-griji,
ci-ncredete-n Isus,
El va-mplini
Cuvântul ce l-a spus.

2. Nu-ți plânge nici o moarte
cu lacrimi prea amare,
căci rareori aceasta
nu-i binecuvântare.
Nu-ţi pară niciodată
prea rău de-o despărțire,
să crezi că-n orice jertfă
e-un har şi-o ispăşire.

3. Nu trece nici pe unde
prea nebăgând de seamă,
ci tot ce vezi, priveşte,
cu milă şi cu teamă.
Ci-n Dumnezeu te-ncrede
în orice timp şi stare,
că numa-n El eşti sigur
și numa-n El stai tare.

I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 41
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/249017/nu-te-ngriji-de-maine