Îmbrățișând, cu dragoste, Iubirea
Vom ști, oricând, c-avem Mântuitor
Și că ne-așteaptă-n Slavă moștenirea
În cel mai minunat și sfânt Decor.

Îmbrățișând-o când durerea vine,
Când valuri cu putere ne izbesc
Vom ști că Fiul slavei ne susține
Cu felul Lui duios, dumnezeiesc.

S-o-mbrățișăm cu brațele spălate
În sângele ce-a curs pe lemn, cu chin
Când brațele i-au fost crucificate
Spre-a-ndumnezei veșnicul destin.

EA ne-a iubit mai întâi, la predare
Când, fericiți, am primit harul ceresc
Este cu noi și-n ceasul de-ncercare
Și-n ceasul când puterile slăbesc.

Îmrățișând Iubirea e semn de adorare,
E semn că vrem povața-i s-o-mplinim,
Că la altaru-i ne ducem cu-nchinare
Să arătăm ce mult o prețuim.

Venită din Slavă să ne salveze
E-a noastră comoară oriunde, oricând
Ea vrea să îndrume și vrea să vegheze
E caracterul Păstorului blând.

Fără prezența-i ce-am face în viață?
Cum am trăi de n-ar fi cu noi?
S-ar citi, mereu, tristețea pe față
Ignoranți am fi despre viața de-apoi.

Gestul de-a-mbrățișa divina Iubire
Ne leagă de-aici cu mirabilul Plai
De-aceea îi dăm a noastră slujire
Că-i una cu Cerul și cu Adonai,

George Cornici
24 Aprilie, 23