În Tine-a fost fiinţa mea
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Harului - Volumul 2
Categorie: Diverse
1. În Tine-a fost fiinţa mea,
când n-o simţeam, când nu-mi era.
În Tine-aceşti noi ochi ai mei,
când nu ştiam să văd cu ei.
În Tine eul meu cel nou
când nu era decât ecou.
2. În Tine duhul meu divin,
ce-l simt acum crescând senin.
În Tine râul de cântări
ce-mi vin şi-mi trec spre 'nalte stări.
În Tine florile ce-mi cresc
cu rod si cu nectar ceresc.
3. În Tine-au fost, ca gând curat
tot ce-am azi bun şi adevărat.
În Tine-au fost şi-n Tine-mi vin
tot ce-am azi nou şi sfânt şi plin.
Şi-n urma lor când voi pleca
eu iar voi fi odihna Ta.
I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 266.
Autor text: Traian Dorz
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/249287/in-tine-a-fost-fiinta-mea