Am auzit ca e frumos in turnul cel de piatra,
M-am strecurat incet sa vad si cum arata.
Uimit priveam naiv ca in acele clipe,
Nelinistea si teama prindeau sa se-nfiripe.

Vrajit in imbulzeala voiam ca sa-mi fac loc,
Impins eram de oameni,nu pot sa ma intorc.
Incep sa cred ca-s liber, ca-s eu, doar numai eu,
Nu vreau sa stiu de nimeni,nici chiar de Dumnezeu.

Prins in vartejul vietii, in turn ma invartesc,
Cobor si urc, ma clatin,incep sa ametesc.
Adun cu lacomie,sa am as vrea de toate
Si timpu-n loc sa stea ,dar nu se poate.

O licarire-n minte-mi trece si rad cu-amaraciune,
Ca totul e-n zadar si-i tot desertaciune.
Descurajat si singur ma zbat si ma framant,
Am coborat prea mult,ma cred un om infrant.

Ca sa-mi revin,ma plimb si fac un mic ocol,
Am dat de-un loc feeric,dar plin e cu namol.
Apa e limpede, ma cheama,dar cu mila,
Pasesc usor si ma scufund chiar in mocirla.

Nu-s singur,langa mine sunt zeci si zeci de mii;
Nepoti si mame,tati,veri,bunice ,fii
In fuga ne-ntrerupta plang,rad,se balacesc,
I-atrage o putere si toti se-mpotmolesc.

Abia atunci cand singur privesc in jur cu teama,
Aud un glas ce-i cunoscut si ce ma cheama.
Raspund incet,sfarsit,iar...lacul,turnul,nori,
Dispar deodata toate,in juru-mi sunt doar flori.

Mi-e sete,aici toti oamenii zambesc,sunt fericiti
Si beau din apa vietii caci toti sunt osteniti.
Eu am gasit de-acuma ce cautam mereu
Si vreau sa ma apropii mai mult de Dumnezeu.

E dragostea divina,iubirea mea din veci,
Te-am cunoscut,Isuse,sunt sigur ca nu pleci,
Sunt sigur ca la pieptu-ti doar pacea voi afla,
Iar eu n-am sa te las orice s-ar intampla.