A mele destăinuiri
Autor: Florența Sărmășan
Album: Ziua în care vei veni!
Categorie: Rugăciune
A mele destăinuiri


Inima mea este frântă
Și Te cheamă cu putere
Gura mea șoptit Îți cântă
Căci așteaptă mângâiere

Doamne ai milă de mine
Privește necazul meu
Poate-s departe de Tine
Dar cu drag Te chem mereu.

Când durerea mă răpune
Deloc nu mă pot ruga
Peste viața mea se pune
Căci vrea a mă îndepărta

De la Tine Domn iubit
Să mă simt descurajat
Când văd că n-am reușit
Și degeaba m-am rugat.

Sunt un om fără putere
Răbdarea, mă ocolește
Sunt mâhnit de a mea durere
Răul, mă înnebunește

Devin neîncrezător
Totul îmi pare că-i greu
Simt că nu e mult și mor
Milă să ai Domnul meu!

Nu privi la gura mea
Care uneori rostește
Vorbe ce te-ar întrista
Căci bine, nu chibzuiește

Neîncrezător mereu
Sunt, însă mă pot schimba
Fie-Ți milă Domnul meu
Și iartă purtarea mea

Dă-mi tărie și răbdare
Toate să le depășesc
Ai milă și îndurare
Dumnezeule ceresc

Îndreptarea mea doresc
Pe al Tău drum să mă duc
Din inimă Te iubesc
Și la cer vreau să ajung.

Amin

Câmpia Turzii, 7 mai 2023
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/249808/a-mele-destainuiri