Doamne, câte?
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Ceresc
Categorie: Laudă și închinare
Doamne, câte?
Doamne,
câte lacrimi are roua,
câte raze-nmănunchiate
sunt în soarele iubit,
luminând pe săturate?
Câte doruri are omul
și suspine câte are,
curcubeie parfumate
câte sunt ascunse-n floare?
Câte cânturi au ciripii
înainte de culcare,
toate le sunt rugăciuni
ca și mierea-ascunsă- floare?
Câte zile are omul,
dar Tu ești în ele toate, sau,
Te-au ascuns în umbra serii
să nu vezi urâte fapte,
care îi conduc spre moarte?
Câte cânturi
se înalță, dimineața-n zori de zi,
întrebându-se-ntre ele,
vom ajunge-n veșnicii?
Câte șoapte se aud
din murmuru-n rugăciune,
unde sufletele plâng,
neputând nimic a spune,
din durere de tăciune?
Câte valuri are apa
când se-apleacă-n sărutat,
c-a udat pământul, piatra
și pe omul însetat,
dogorât și întristat?
Câte ierni și câte geruri,
se strecoară-n rugăciune,
când boabe de grâu suspină
că au devenit tăciune?
Câte
dimineți și vară are ruga luminată?
Ține-ne pe drumul păcii
și credinței ce-a fost dată,
să culegem curcubeie,
grâu și apa cea curată,
prin Duhul cel Sfânt, putere.
7 mai 2023-Delafield
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/249812/doamne-cate