Drumul ce spre ceruri duce, el deschis a fost cândva,
De o mare suferință, pe un deal zis Golgota,
Când a fost dat fără milă un verdict pentr-un Iudeu,
Ca să moară Fiul care, El era de Dumnezeu.

Era Cel care pe cruce, veșnicia aducea,
Aducea El și iertare, porțile le ridica,
Către-o mare mântuire, veșnică care va fi,
Unde razele de soare, nu apun... mereu e zi.

Unde apele nu seacă, vântul nu e mânios,
Este numai primăvară, împreună cu Hristos,
El e Cel care pe nume, ne-a strigat când se jertfea,
I-am văzut cu toți iubirea, ce pe cruce-o arăta.

I-am văzut privirea blândă, grija care ne-a purtat,
Când privea mereu spre ceruri, mijlocind neâncetat,
Când era bătut în cuie, și încoronat cu spini,
Când ne învăța că-n viață, suntem numai pelerini.

Toți acolo îl văzusem, pe al nostru Salvator,
Care inimilor noastre, le-a dat aripi pentru zbor,
Care sufletelor stinse, viață veșnică le-a dat,
Mântuire dar și-un nume, cel de... fiu de Împărat.
Amin