Văd chipul Tău cel minunat, și fața-ți strălucită,
Ființa și inima mea, de Tine-i alipită,
Văd dragostea-ți și-a ei fiori, ce-s plini mă înconjoară,
Îmbrățișându-ma să pot, iubi ca prima oară.

Văd mâna Ta cum norii grei, ușor ea îi desparte,
Văd vremea cum se trece azi, cea care ne desparte,
Și soarele din zori de zi, mi-aduce bucurie,
Lumina Ta... să nu mă pierd, prin ceața din pustie.

Vad marea bunătate-a Ta, mereu mă-nveselește,
Aud un glas duios și blând, adânc mă copleșește,
Și stelele ce le răsari, mi-aduc doar fericire,
Să nu mă tem în noaptea grea, când merg spre nemurire.

Vad chipul Tău în flori pe câmp, în firul ce răsare,
În tril de păsări te aud, ești Doamne o splendoare,
În pomii care înverzesc, în stropii cei de ploaie,
Tu mă păzești căci și sub ei, ființa mi-e vioaie.

Văd marea izbăvire eu, ce nu mă părăsește,
Privirea Ta ce-n orice vremi, spre mine doar privește,
Atât de minunat ești Tu, ești apa din izvoare,
Ce stinge dorul ce îl am, ce este-atât de mare.

Văd Doamne cum în viața mea, ești Tu întotdeauna,
În zilele ce mi le-ai dat, pe ceruri când e luna,
Vre-o teamă n-am, singur nu sunt, ești Tu mereu cu mine,
Făgăduința Ta aștept, de-a fi în veci cu Tine.
Amin