Lărgeșt-ți inima creștine
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse


Lărgește-ți inima creștine,
Să curgă haru-mbelșugat,
De dragoste să fie plină,
Sclipind aurul curat.

Deschide ochii ca să intre,
În ei lumina cea de sus,
Să ai vederea ca și Domnul,
Să vezi prin ochii lui Isus.

Deschide azi și-a ta ureche,
Ca să asculți cuvântul Său,
Ca să urmezi mereu doar glasul,
Ce îl rostește Dumnezeu.

Cu pași mai mari pe marea vieții,
Să mergi spre-un loc ce-i pregătit,
În inimă doar bucurie,
Privind mereu spre infinit.

Deschide aripile care,
O jertfă sfântă ți le-a dat,
Și zboară dincolo de munții,
Ce-n fața ta s-au înălțat.

Chiar dacă vântul iar va bate,
Chiar dacă norii vor veni,
Să nu te-oprești din zbor vre-o dată,
Ca pe Isus a-l întâlni.

Ca pasărea să fii pe ceruri,
Ca soarele strălucitor,
Ca o nădejde ce e vie,
Ea dincolo de orice nor.

Ca vântul cel de primăvară,
Ca firul care-a răsărit,
Plin de speranță și putere,
Să fii mereu de neclintit.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/249871/largest-ti-inima-crestine