Oameni, cărți, Carte!

   Alexandrina Tulics-Oază

   Cărțile au miros ca și oamenii…dintr- un colț al ferestrei deschise spre stradă, venea un miros de cărți bune și citite, astfel că, după ce stătu puțin pe ganduri, se hotărî să bată în poartă și auzi că cineva își trăgea pantofii neîncălțați până să deschidă.

   -Cine-i?

   Poarta nu se deschise dar un aer asemănător cu cel dinăuntru ce răzbise până în stradă îl făcu să-și dreagă vocea și să întrebe:

   -Sunteți fiica învățătorului... Mavrodin?

   O privi insistent și văzu schimbarea la față a celei trecute de patruzeci de ani care-ar vrea să-și ascundă identitatea, să nu permită alte întrebări…

   Mirosul cărților ce-i rămăsese viu în memorie pe când mergea acasă la învățător îi dezvălui identitatea. Deschise lent dar hotărâtă poarta care se închise în urma lor împreună cu cele câteva cuvinte rostite rar. Recunoscu coridorul lung cu același miros de mentă și mușețel până ajunseră în camera ce părea și mai mică ca în copilărie când din pereții tixiți cu cărți, învățătorul îi punea întrebări și întindea mâna după carte să-l întrebe...

   Urmări atent fiecare mișcare a mâinilor ei ce parcă erau gata să-i arate cărțile dar ceva, ca un tremur ușor îi dădu curaj să o întrebe de o anumită carte după care ea se uita...

   El i-o luă înainte și emoția îl copleși când descoperi în același loc al zecilor de ani trecuți, cartea preferată de învățătorul Mavrodin din care-l întreba de cele mai multe ori dar din care vorbea rar și cu tonalitate joasă ca și când cineva asculta la ușă... Ținând cartea în mâini, o privi insistent așteptând răspunsul... ea se lumină la față dar, parcă nu avea încredere să lase toată lumina să-i acopere fața...

   El zise cu voce gravă:

   Căci atât demult... a iubit Dumnezeu lumea...

   Continuă ea: ...

... că a dat pe Singurul Lui Fiu ca oricine crede în El să nu piară ci să aibe viața veșnică.

   Ziseră finalul împreună... Li se luminară fețele și cu gesturile unuia de-al casei își trase scaunul și se așeză grăbit să pună întrebari și să aștepte răspunsuri...

   ( Un început? Poate! Proză scurtă, Alexandrina Tulics)