Cuprinde-i Doamne!
Autor: Viorica Stela Dan
Album: picuri din lumina
Categorie: Diverse
CUPRINDE-I DOAMNE!
În vremea de Har, până nu i-a sfârşit,
Cuprinde-i Doamne pe cei din a mea casă.
Dă-le lumină, să nu treacă ceasul de izbăvit,
Strig şi azi către Tine, eu ştiu că îţi pasă
De durerea mea, de a mea suferinţă.
Pe toţi îi vreau Doamne răscumpăraţi.
Măreşte-mi Doamne a mea credinţă,
În sângele Tău suntem iertaţi şi salvaţi.
Gata doresc să fim, cu toţi din casa mea,
Când Te vei arăta în putere şi Slavă, pe nori,
Domnul meu, Tu şti cât de mult aş vrea
Să nu lipsească, nici unul dintre noi.
Apari înaintea lor, cum i-ai apărut Lui Saul,
Vorbeşte-le şi înţelepţeşte-i prin teamă.
Să-nţeleagă minunea născută în staul,
S-alerge la crucea, unde izbăvirea îi cheamă.
Să intre în inima lor, bucuria mântuirii,
Să găsească odihna ce numai Tu le poţi da.
Să primească pacea ce revarsă Harul iubirii
Îţi mulţumesc Doamne, că pierduţi nu-i vei lăsa.
Se succed fără oprire, semnele venirii Tale
Evenimentele se înmulţesc cu fiecare zi.
Se ridică tot mai multe glasuri din vale,
Care Te cheamă cât mai curând să vii.
Şi glasul meu se ridică să spună:
(Efeseni 1:7) „În El avem răscumpărarea,
prin sângele Lui, iertarea păcatelor,
după bogăţiile harului Său"
Alergaţi şi preţuiţi vremea Harului,
Mâine se prea poate, să fie târziu.
Amin!
23.11. 2007
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/24992/cuprinde-i-doamne