Cântarea Cântărilor
Autor: Augustin Tecar
Album: Poezii creștine
Categorie: Diverse
Solomon către Sulamita zice:
„Ești fără niciun cusur, ferice.
Tu ești cea mai frumoasă dintre femei!
Cât de plăcută ești, iubirea ochilor mei!
Când te-nconjoară desfătări, viața ta-i voioasă,
Cumplită ca oștirea sub steaguri, victorioasă,
Frumoasă ca Tirța și plăcută ca Ierusalimul,
Ca un crin pe care îl înconjoară spinul.
Așa este iubita mea între celelalte fete.
Scoală-te, iubito, și vino-n Liban pe îndelete!
Ești un munte de mir și un deal de tămâie.
Mi-ai răpit inima, frumoaso, a ta să rămâie!
Ce lipici ai în dezmierdările tale plăcute?
Te iubesc și te doresc cu multă dragoste.
Ești o grădină de miresme încuiată,
Un izvor închis, o fântână sigilată.
Te ivești printre copaci ca zorile,
Frumoasă ca luna, curată ca soarele.
De ce priviți nestingheriți la Sulamita oare,
Cum v-ați uita-n Mahnaim la corul de fecioare?
Odraslele tale sunt ca o grădină de rodie
Cu mălini negrii, nard, șofran și tămâie,
Lângă fântâna din grădinile cu scorțișoară,
Trestie mirositoare, smirnă și aloe bunăoară.
Un izvor de ape vii ce curge din Liban!
Eu intru în grădina mea, nu mai stau un an.
Miere chiar din fagur dulce să gustați,
Mâncați și de dragoste vă îmbătați.
Trupul tău este un snop de grâu încins
Cu crini și stele, este-un jar nestins.
Statura ta măreață-i ca finicul,
Capul tău frumos, cum e Carmelul,
Și-i fermecător gătit împărătește,
De o frumusețe rară, mă uimește.
Părul tău ca o turmă de căprioare
Care stau și dorm la soare,
Pe coama muntelui Galaad poposită,
Ca o papură împărătească aurită.
Fața ta-i plăcută, ce frumoasă-i!
Ce frumoși sunt și obrajii tăi!
Obrazu-i jumătate de rodie frumoasă,
Sub mahrama ta, sub vălul de mătase.
Dinții tăi ca o turmă de oi în soare
Care ies tunse din scăldătoare.
Toate sunt spălate și albite,
Desăvârșit de frumos înșiruite.
Glasul tău e dulce-n poeniță,
Iubita mea cu ochi de porumbiță.
Ochii tăi ca izvoarele Hesbonului
Mă tulbură-n adâncul cugetului.
Întoarce-ți ochii, preafrumoasă floare,
Cum în Hesbon iezerele-n soare!
Nasul tău este ca turnul de la teasc
Ce privește mândru spre Damasc.
Gura ta drăguță și frumoasă,
Toarnă vin din vița cea aleasă,
Ce ne-alunecă pe buze la fiecare,
Ca răspuns sublim la dezmierdare.
Când dormim mirosul suflării tale
Este ca de mere și de trufandale.
Buzele tale sunt ca un fir cărămiziu,
Miere-ți picură de pe ele, dragă, știu.
Miere și lapte se află sub limba ta,
Mi-ai stârnit atât de mult dragostea.
Ca un turn de fildeș e gâtul tău frumos,
Casă de arme, turnul lui David, maiestos.
Sânii tăi sunt ca doi pui de cerb, sublimi
Ca gemenii căprioarei ce pasc între crini,
Ca doi minunați gemeni de gazele
Ce pasc liniștiți prin crinii din vâlcele.
Mă voi sui-n finic și crăcile-au să fie...
Și sânii tăi vor fi ca strugurii din vie.
Rotund ți-e mijlocul curat ca un potir în care
E-un vin mirositor cu-aromă de înviorare.
Rotundă-i coapsa ta ca salba minunată,
De mâna unui meșter rar și iscusit lucrată.
Ce frumoase-ți sunt picioarele-ncălțate
Încălțămintea strălucind, domniță de palate!
Hainele tale au cel mai frumos miros,
Nu te-ntrece nimeni de pe pământ jos.”
Sulamita către Solomon zice:
„Să mă sărute gura lui, ferice,
Dezmierdările lui sunt cele mai dulci,
Sânii mei sunt ca niște turnuri... atunci.
Sunt neagră, dar sunt foarte frumoasă.
Cum sunt corturile Chedarului, negricioasă.
Patașca lui Solomon se suie din pustie,
Înconjurată de miresme ce-mi plac mie.
Solomon a făcut-o din lemn din Liban luat,
Stâlpii de argint, rezemătoarea de aur curat,
Mijloc împodobit, purpură pe scaunul lui,
Lucrată de dragostea fiicelor Ierusalimului.
Adormisem, dar inima îmi veghea,
E glasul preaiubitului meu, mă vrea.
Mi-am scos haina cum să mă-mbrac iarăși,
Mi-am spălat picioarele, le murdăresc iarăși?
Iubitul meu a vârât mâna pe gaura zăvorului.
Atunci mi-a fost milă și-am spus nu somnului.
M-am sculat să deschid iubitului, să am tihnă,
În timp ce de pe mâinile mele picura smirnă.
L-am căutat peste tot, dar nu l-am văzut,
Păzitorii care dau ocol cetății m-au bătut,
M-au rănit cu vorbe grele, de ocară
În inimă, cu-atât mai rău să doară.
Vălul meu, frumosul văl, marama mea plăcută,
Străjerii de pe zid mi-au smuls-o și-i pierdută.
Dacă-l găsiți pe iubitul meu, fiice ale Ierusalimului,
Vă rog să-i spuneți că-s bolnavă de dragostea lui.
Spuneți-i, vă rog, că inima în piept mă doare,
Bolnavă-s de iubirea lui, sfârșită-s de-așteptare.
Întoarce-te, iubitule, sari ca un pui de căprioară
Peste munții ce ne despărțeau odinioară.
Preaiubitul meu frumos din zece mii s-alege,
Încununat e capul lui cu aur ca un rege.
Preaiubitul meu e alb, rumen și frumos,
El se uită printre zăbrele... curios.
El coboară la stratul de miresme în grădini
Ca să-și pască turma și să culeagă crini.
Preaiubitul meu este al meu și eu sunt a lui,
Dragostea ne este învelitoarea patului.
Preaiubitul meu cu ochi de porumbei,
Gingaș se odihnește între sânii mei.
El este pentru mine ca strugurele de măliniță
Patul nostru este un strat de verdeață.
Măr între copacii pădurii în toiul unei veri,
Așa este preaiubitul meu între tineri.
Cu așa drag stau la umbra lui în vâlcele,
Rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.
El m-a dus în casa lui de ospăț măreață,
Dragostea este steagul fluturat de dimineață.
Întăriți-mă cu turte, înviorați-mă cu mere,
Căci dragostea lui îmi provoacă durere!
Am căutat noaptea în așternut iubirea mea.
Nu treziți, nu stârniți dragostea până vine ea!
M-am coborât în grădină să văd nucile,
La verdeața din vale, să văd înflorit-au rodiile.
Iubitul meu mă dorește, să alergăm departe,
Pe câmp și să rămânem amândoi, noaptea-n sate.
Dis-de-dimineață vom merge să vedem via,
Dacă a înmugurit și dacă și-a deschis floarea.
Acolo îți voi da dragostea mea... prinosul,
Unde mandragorele răspândesc mirosul.
Când te întâlnesc în uliță, de-ai fi fratele meu,
Te-aș săruta și nimeni nu m-ar vorbi de rău.
Te-aș lua și te-aș duce-n casa mamei mele,
M-ai învăța, și ți-aș da must din rodiile mele.
Să-și pună mâna stângă-n spatele capului,
Și să mă îmbrățișeze strâns cu dreapta lui.
Pune-mă ca o pecete pe inima ta,
Fiindcă dragostea e mai tare decât moartea,
Apele mari nu pot să o stingă,
Și râurile nu pot nicidecum s-o învingă.
Trupul lui este un chip de fildeș,
Având pietre de safir ca înveliș.
Înfățișarea lui e ca Libanul înverzit,
Pare un tânăr ca cedrii, cu aur poleit.
Așa este Solomon iubitul meu,
Așa este prințul, scumpul meu.
Capul lui este o cunună de aur curat,
Părul lui ca niște valuri... ondulat.
Pletele lui cu șuvițe dragi, strălucitoare,
Negre ca corbul, lucind ca apa din izvoare.
Ochii-s ca niște porumbei albi în lumină,
Scăldați în lapte, odihniți în fața-i plină.
Obraji-i sunt ca straturile-n soare,
De miresme-n saduri mirositoare,
Ca sadul curat de mir din grădină,
Care scânteiază-n straturi de lumină.
Buzele lui sunt ca niște crini strălucitori,
Din care curge aleasă smirnă uneori.
Cerul gurii lui răspândește dulceața,
Plină de farmec îi este toată ființa.
Mâinile lui sunt ca niște inele de aur topit,
Ferecate cu multe pietre de hrisoliot.
Picioarele-i sunt ca niște stâlpi de bazalt,
Așezate pe temelii de mult aur curat.”
Așa este preaiubitul meu.
(2019)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/249930/cantarea-cantarilor