Mi-am pus nădejdea-n Tine și Te-am chemat prin plâns,
Prin trup zdrobit și singur, prin lacrimi ce am strâns.
Tu Te-ai plecat spre mine, din rău m-ai izbăvit,
Mi-ai dat cântare nouă, deși eram rănit.

Ferice este omul ce umblă cu Isus;
Se-adapta la izvoare și merge doar în sus!
Nu-i iubitor de vorbe aiurea, de prisos,
Și singura Lui țintă este doar spre Hristos.

Tu, nu dorești nici jertfe, nici daruri, pe alar.
Ci inima zdrobită, ce nu e în zadar!
Un suflet ce se frânge sub greu și în dureri,
Tu-l faci să înflorească în dalbe primăveri.

Și, azi, ridic spre Ceruri, privirea mea de zori,
Și cânt cu bucurie, prin ploaie și prin nori!
Tu nu-ți întorci privirea și lași să curgă-n dar
Pe inima-mi zdrobită, izvoarele-Ți de Har.


.