Preţuiesc atât de mult în mâinile Tale
Autor: Daniela Herman
Album: fara album
Categorie: Incurajare
Am greşit de-atâte ori
Te-am lovit mereu pe Tine,
Te-am făcut să plângi adeseori,
Dar Tu ai rămas lângă mine.

Ţi-am lovit obrazul des,
Nesimţind ce grea e vorba,
Ai rămas lângă mine,mai ales
Să înţeleg ce mare îţi este iubirea.

Şi tot pentru mine ai îndurat
Chinul crucii,agonia
Dar eu,cununi de spini ţi-am dat
N-am ştiut să te simt,să-ţi simt mângâierea.

Cu fiecare zi trăită-n întuneric
Mai aruncam un bici,parcă-nsetat
Dar sângele Tău,o, aleluia !
El,numai El,spală al meu păcat.

Şi, când cu braţele Tu cerul ai cuprins,
Pe lemnul rece-atunci,pe cruce,
Eu te-am batjocorit,te-am umilit
Şi nu am fost nici măcar tâlharul de pe cruce.

Nu ţi-am luat in seamă Cuvântul,
Pentru mine altul era drumul,
Te-am izgonit de-atatea ori,
Dar în ochii Tai, erau ai iubirii fiori.

Mă supăram pentru orice nuanţă,
De ce nu-i culoare ?
Dar Tu erai lângă uşa inimii mele
strigându-mi numele...

Mai mult decât lacrimi ţi-am dat,
Mai mult decât durere...
Dar,Doamne,braţele Tale m-au purtat,
Şi atunci când cârteam şi atunci când ţi-am dat fiere.

Am murdărit,am nimicit orice frumuseţe
Ce-mi dăruiai - doreai să luminezi feţe,
Dar eu loveam din nou cu nepăsare
Nu m-am oprit nicicum din cale.

Apoi...te-am văzut surâzându-mi într-o zi,
N-am înţeles...răbdarea Ta,
Dupa atâta furtună şi vreme rea
Ce ţi-am adus - Tu ai rămas speranţa.

N-am să-nţeleg Isuse,Doamne niciodată
Iubirea Ta de Dumnezeu,
N-am să-nţeleg îndurarea Ta
Si duhul Tău ce mi-a dat viaţă.

Nu sunt nimic decât un fir de praf
Luat,purtat de vânt, de soare
Dar Doamne,însemn atât de mult
Preţuiesc atât de mult în mâinile Tale !

N-am merit Doamne,nu ,nu am,
dar dragostea Ta e steagul meu
Şi iertarea Ta e-al meu balsam...
Sunt acum o mică floare în palmele tale.

Nu e numai soare pe-a noastră cale,
Sunt şi nori,
Dar eu sunt cu Tine,Doamne,
Eu sunt al Tău rod.

Mă ţi de mână clipă de clipă,
Nu mă laşi nicicând
Pentru că am înţeles că,fără Tine,
Nu am un ţel,nu am un vis.

Eşti splendoarea zilei cu soare
Şi frumuseţea zilei cu nor,
Cu Tine în viaţă -
Alerg,tânjesc spre-al meu dor...

amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/25028/pretuiesc-atat-de-mult-in-mainile-tale