Cu cât trec zilele
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 7
Categorie: Diverse
1. Cu cât trec zilele, mai mult,
mă-nveșnicesc sunt mai ca Tine,
Isus, și vreau să Te ascult,
mergând din bine spre mai bine.

R: Dă-mi avânt ca să zbor
înspre cerul cu dor,
cu-orice zi tot mai sus
să mă-nalți, scump Isus.

2. Devin tot mai ceresc cu cât
mă dezlipesc mai mult de tină,
și gust din har numai atât
cu cât m-avânt mai spre lumină.

3. Mai soare am-naintea mea,
mai odihnit mă simt pe cale,
cu cât m-afund în voia Ta
și mă predau chemării Tale.

4. Curând voi isprăvi, curând,
a mea vremelnic-alergare,
vedea-voi ceru-ntreg cântând
și slava Ta mereu mai mare.

5. Îți voi cânta atunci și eu
în alte stări, desăvârșite,
Isuse, Veșnic Dumnezeu,
veciile nemaisfârșite.

I: Cântările Harului, volumul 7, cântarea 38.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/250841/cu-cat-trec-zilele