De-ar avea azi luna gură
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
De-ar avea azi luna gură, soarele de ar putea,
Ziua-ntreagă dar și noaptea, Domnului doar iar cânta,
Căci de laudă e vrednic, cel ce toate a creat,
Soarele pe cer... și luna, numai El le-a așezat.

De-ar putea vorbi și vântul, el în tain-ar fredona,
O cântare minunată, numai pentru slava Sa,
Temător este de Domnul, vântul și bătaia lui,
Când cutremură pământul, laudă dă Domnului.

Marea când ridică valuri, iute ea s-ar potoli,
De-ar putea să stea de vorbă, cu Acel ce va veni,
Căci și ea Lui i se-nchină, El îi este Dumnezeu,
El îi spune să-și trimită, valul în adânc mereu.

Zorile din dimineață, strălucind așa frumos,
Dăruiesc a lor splendoare, zi de zi doar lui Hristos,
Căci de El sunt răsărite, El le-aduce zi de zi,
Și supuse se arată, când le-ncepe-a porunci.

Căci El este Dumnezeul, care toate le-a creat,
El cunoaște chiar și-ascunsul, cel adânc... îndepărtat,
Răsăritul și apusul, tot în mâna Sa doar sunt,
Tot în ea este și viața, dar și-ntreg acest pământ.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/250999/de-ar-avea-azi-luna-gura