Rănile aduse sufletului, nu se văd niciodată! Poți zâmbi, chiar râde în fața oamenilor, poți disimula o stare de plenitudine, de fericire, dar ceea ce e în adâncuri, varsă jăratec în inima schingiuită și plânsă! Nu este cale de reconciliere și chiar dacă ar fi una, cicatricile vechi și noi, cu fiecare furtună, încep să te strângă, să te sugrume, creându-ți un disconfort continuu, profund, epuizant! Încerci să atenuezi cumva durerea, oblojind rănile vechi cu ceva nou, frumos, dar asta ține până la următoarea ploaie...
Oricât ai încerca să uiți, durerea aciuită acolo unde nimeni nu pătrunde, ea, scormonește ca un vierme hulpav și-și croiește căi ce se ramifică tot mai mult în interiorul tău, până când, înfrânt de neputință, cauți cu ardoare izbăvirea! Un abandon total, o renunțare la tot ceea ce înseamnă progresie! Asta, pentru că prea mult doare efortul de a fi! Lăstarii de amărăciune sufocă florile pasiunii și lasă în urmă tristețe, uscăciune și boală. Degeaba strălucește soarele pe cerul albastru, când norii existenței tale toarnă ploi înghețate peste suflet.
Nu poți, nu poți trece cu ușurință peste anii de opreliști în care ai fost îngenuncheat la fiecare pas, în care, cu fiecare zbatere de-aripă, (încercare de evadare din tine însăți) ai simțit securea indiferenței ciuntindu-ți înălțarea! Și totuși, încă mai vreau ca să zbor! Să-mi leg aripile rănite și să mă înalț tot mai sus, să pătrund în al șaptelea cer și de acolo, să privesc triumfător lumea! Măcar acolo, pe înălțimi, să simt cu adevărat că sunt eu, fără cicatrici, fără dureri, fără lacrimi! Și... da, fără barierele clădite de cei care, ar fi trebuit să mă propulseze spre înainte! Datorită lor, am adoptat o stare de standby în care am rămas prea multă vreme! Tot așteptând, am ratat de prea multe ori, zborul spre libertate!
Acum, știu că nimic nu a fost la întâmplare! În lanțuri, am cunoscut Eliberarea, în deznădejde am cunoscut Pacea, în abandon am găsit Înfierea, în indiferență am cunoscut Iubirea! Încă mai dor! Ele, vechile răni! Dar El, Mângâietorul, Își varsă balsamul vindecător peste existența mea efemeră și încet, timid, renasc într-o altă dimensiune, în care primesc o nouă identitate, în eternitate!
28/05/2023, Barcelona- Lucica Boltasu