Adevărul, îndrăznește
Autor: Augustin Tecar
Album: De la Adevăr la dreptate
Categorie: Incurajare
Adevărul, îndrăznește
Orișicând să-l spui oricui!
Doar cel care mult iubește
De-adevăr nu se ferește.
E triumful Domnului:
Crede-n biruința Lui!
Dragul meu, oricât de falnic
Duhul răului ți-apare
Pe un drum râpos și dosnic
Și în modul cel mai josnic,
Spune cu curaj mai mare
Adevărul sus și tare!
Spune adevăru-n față!
Îndrăznește, nu te teme!
Adevăru-i duh și viață
Și nădejde, și speranță.
Tu vei birui la vreme
A răului perfide scheme.
Tu vei birui-n ispită,
Căci a răului putere
Totdeauna-i mărginită,
Oricât de tare se agită.
Domnul poate să ofere,
Ocrotire, mângâiere.
De simți valul de-asuprire
Al vrăjmașului hapsân,
Tu veghează-n mijlocire,
Spre cer să ai a ta privire!
De ai adevăr curat în sân
Domnul e al tău stăpân.
Apa trece, că e apă,
Însă pietrele rămân.
Cel ce-n Adevăr s-adapă
Dumnezeu pe el îl scapă
Din necazuri și din chin
Când asupra-i rele vin.
Amin.
(Sâmbătă, 28 martie 2020)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/251485/adevarul-indrazneste