Coboară-mi, Doamne-mbărbătare
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 4
Categorie: Diverse
1. Coboară-mi, Doamne-mbărbătare
în golul inimii trudite,
când pașii-mi tremură prea tare
și mâinile mi-s prea slăbite.
R: Când inima-mi se teme
și urcă tremurând,
Refă Isuse-n orice vreme
Coboară-n mine blând.
2. Coboară-mi dulcea-Ţi mângâiere,
În trupul meu zdrobit de cruce,
când o să guste numai fiere
pentru iubirea ce-Ţi aduce.
3. Coboară-mi sfânta-nfiorare,
în laudele-nlăcrimate,
mai mult atunci, când mai amare,
mi-s răsplătirile-adunate.
4. Coboară-mi calda mulțumire,
în cea din urmă rugăciune,
când împlinita mea slujire,
Isus, în mâna Ta-mi voi pune.
5. Coboară-mi ne-ncetat și-n mine
și-n jurul meu, a Ta putere,
din orice pătimiri, prin Tine,
să mă înalț c-o înviere.
I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 209
Autor text: Traian Dorz
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/251568/coboara-mi-doamne-mbarbatare