Ți se-nchină Ți-e cerul
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Ți se-nchină Ție cerul,
Și pământul Dumnezeu,
El în fața Ta se-nchină,
Când răsună glasul Tău.
Mările de Tine-ascultă,
Și pădurile foșnesc,
Apele ce-s curgătoare,
Cand strigi ele se opresc.
Păsările nu-și au zborul,
Frânt pe drumul ce-ai deschis,
Căci pe brațul Tău Isuse,
Sunt acei spre Paradis.
Soarele pe cer răsare,
Când de sus Tu poruncești,
Orbilor le dai vedere,
Căci lumina sfântă ești.
Măreția Ta-i văzută,
Peste tot pe-acest pământ,
Heruvimii strigă-n ceruri,
Sfânt ești Doamne, sfânt ești, sfânt.
Se cutremură pământul,
Când cobori prezența Ta,
Muților deschizi Tu gura,
Să te poată lăuda.
Mare este-a Ta putere,
Și iubirea ce o ai,
Lângă cei zdrobiți Tu Doamne,
Ești Acela care stai.
Morților le dai Tu viață,
Căci Tu Domnul vieții ești,
Ești Stăpân pe-ntreg pământul,
Cerurile-mpărățești.
Slava Ta este văzută,
De acei neprihăniți,
Mâna Ta este simțită,
De acei ce-s prigoniți.
Numai Unul ești sub soare,
Și așa va rămânea,
Ultimul cuvânt el este,
Doamne doar în gura Ta.
Prin a Ta înțelepciune,
Toate Tu le-ai întocmit,
De aceea ești Isuse,
Când vorbești... cel auzit.
Vei rămâne-o veșnicie,
Împăratul tuturor,
Tu ești Alfa, ești Omega,
Șansa celor care mor.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/251667/ti-se-nchina-ti-e-cerul