Perseverență
Autor: Fratele meu și sora mea
Album: Mărturii de pe cărarea vieții
Categorie: Diverse

     Într-un sat s-a început construcția unei case de rugăciune. Și

fiindcă satul nu avea canalizare s-a săpat o groapă septică

adâncă. Seara groapa nu a fost acoperită, și pe la ora 11 noaptea, o

soră în vârstă care locuia acolo a trecut pe lângă groapă și fiind

întuneric a căzut în groapă rupându-și un picior. Întrucât nu erau

vecini în apropiere, sora nici n-a încercat să strige după ajutor, ci a

așteptat dimineața în groapă. Dimineața la ora 8 și jumătate, când a

auzit că au venit muncitorii la lucru, a strigat după ajutor. Frații după

ce au scos-o afară au spus:

— Soră, când ai căzut în groapă?

— Aseară la ora 11.

— Și ai stat atât de mult în groapă cu durerile la picior, cred că ți-a

fost foarte greu. Iartă-ne că nu am acoperit groapa.

— Nu a fost așa de greu. Parcă nu au trecut mai mult de două ore.

— Cum să fie două ore de aseară de la 11 până acuma la 8 și

jumătate? Ce ai făcut atâta timp?

— Am cântat toate cântările pe care le-am știut, al spus toate

poeziile pe care le-am știut, am recitat toți psalmii pe care i-am știut

și am spus toate versetele din Scriptură pe care le-am știut pe de rost

și de-abia mai înainte am terminat. Slăvit să fie Domnul!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/marturii/251845/perseverenta