Într-o zi, cu ezitare, m-am oprit pe drumul vieţii
Şi-am privit uimit în urmă să văd ce am făptuit...
Cât din rodul muncii mele dăruit-am la sărmani
Iar pe cei ce m-au rănit i-am iertat eu? I-am iubit?

Am privit în urmă paşii ce ades au şchiopătat
Şi-au mai rătăcit cărarea ispitiţi de strălucire...
Am văzut mulţimi de lacrimi neuscate pe obraz
Izvorâte din suspine, din dor sau de fericire...

M-am oprit pe drumul vieţii pentru-o clipă, numai una
Când un Glas duios, pe nume m-a chemat şi mi-a şoptit:
-Ce-ai făcut cu ce ţi-am dat? Ce comoară-ai strâns în cer,
Iar talantul ce ţi-am dat, oare cât l-ai înmulţit? ...

Doamne, eu muncit-am mult... am strâns bani... mi-am făcut casă
Şi din când în când am dat un bănuţ la cel sărman!
M-am plecat în rugăciune dimineaţa şi spre seară
Şi Ţi-am mulţumit Părinte pentru ce-am avut şi am.

Totuşi, parcă simt un gol undeva-nlăuntrul meu
Şi mă doare şi mi-e teamă că în timp va creşte mult
Căci nu-l umple bogăţia, nici plăcerile din lume
Dacă Vocea Ta de Tată, nu mai pot să o ascult...

O, ce sfântă cercetare... o, ce har mi-ai dăruit,
Într-o clipă, doar o clipă să-nţeleg că viaţa mea,
E lipsită de valoare dacă nu eşti lângă mine,
Dacă nu o luminează pacea şi iubirea Ta!

De aceea, azi mă-ntorc ca un fiu rătăcitor
Şi Te rog să Te înduri, să mă ierţi Părinte Sfânt
Şi să-mi dai puteri pe cale voia Ta să-nfăptuiesc
Cât mă vei îngădui să mai fiu pe-acest pământ!


Vulcan-13-06-2023
Mary