Curiozitatea...
Autor: Costica Opranescu
Album: Diverse
Categorie: Diverse

Dina era fata lui Iacob și a Leei. Copilă curată și nevinovată, din poporul ales al Domnului. Într-o zi a vrut să meargă puțin mai departe de casă, să cunoască fetele din afară.

Dar iată că dorința Dinei de a le vedea pe fetele țării nu a fost bună… Oare nu erau destule fete în tabăra lor? ! Erau și băieți chipeși și voinici în poporul lui Israel. Totuși, ea a fost curioasă să vadă fetele țării.

Dar iată că și ea a fost văzută și nu numai de fete ci… Sihem a văzut-o… a pus mâna pe ea, și…

Așa a fost în vechime și așa este și acum. Fetelor, tinerelor, aveți grijă pe cine vreți să vedeți în țară, în lume. Nu sunt oare destule fete în Biserică? Sau băieți?

Apoi când ieșiți să vedeți, bineînțeles că doriți să fiți văzute. Atenție cum vă îmbrăcați. Dina a fost văzută de Sihem; între fetele țării sunt și băieții țării care vă așteaptă.

Dragi părinți, dacă Dumnezeu a spus: „Du-te la Betel și fă acolo un altar al familiei, nu vă opriți în fața cetății Sihem. Prieteniile rele strică obiceiurile bune.”

Amintiri…

Îmi aduc aminte, cu ceva ani în urmă conduceam un taxi în Perth, în schimbul de noapte. Într-o seară, pe la ora zece, am luat trei fete. Părinții lor le-au adus până la mașină, le-au urat… să fie cuminți și, „La Post office, șofer!” Asta nu are nimic comun cu Poșta, este un club de noapte din Northbridge. Mi-a fost milă de ele, (mi-a fost milă și de părinți).

Una din fete îmi spune: „Taxi, nu-i așa că ne faci o reducere la preț?” Eu răspund fără să gândesc: „Doar dacă-mi cântați un cântec.” „Îți cântăm.” Și au început să cânte, ce credeți? Amazing grace – Mărețul har m-a mântuit, pe mine din păcat…

Și iar mi-a venit să plâng de mila lor. Păreau ca un cor cântând în Biserică. „Unde ați învățat acest cântec?” Răspunsul: „La școala duminicală.”

Am ajuns la Post office, am parcat; hărmălaie mare. M-am uitat la ele. Frumoase ca fetele noastre din Biserică.

Înainte să coboare le-am spus: „Mai stați un minut, să mă rog pentru voi.” Le-am încredințat în mâna Domnului care, doar El, putea să le păzească în acel loc unde domnește diavolul. Am chemat sângele Domnului peste ele și… au dispărut în mulțimea pestriță și „fericită”.

Dragi părinți, acestea sunt fetele noastre, fetele Bisericii, care au trecut strada din curiozitate să vadă fetele țării, fetele nopții, fetele străzii. Părinții lor le-au adus de mână până la taxi și le-au sărutat urându-le… „Să fiți cuminți…”

Cât de cuminți? ! Cât au fost și ei, cât am fost și noi…

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/editoriale/252579/curiozitatea