An Nou
Autor: Viorica Stela Dan
Album: picuri din lumina
Categorie: An nou
AN NOU


Cuvântul din Scriptură s-a împlinit,
Zdrobit ai fost Isus, prin suferinţă,
Pentru omenire Tu viaţa Ţi-ai jertfit
Şi-ai pus în noi o veşnică credinţă.

Şi iată că, o sămânţă de urmaşi
Propăşeşte şi azi în mâinile Tale.
Te rog în noul an, să nu laşi
Cei dragi ai mei din braţele Tale.

Sub aripile Tale cuprinde-ne Isus
Şi mântuieşte-i pe cei nemântuiţi.
Revarsă binecuvântările Tale de sus
C-am fost şi suntem de Tine iubiţi!

Noi rătăceam cu toţii, ca nişte oi,
Şi ne vedeam de drumurile noastre,
Ca să ridici nelegiurirea de pe noi,
Ai coborât din zările albastre.

Şi-ai luat asupra Ta, păcatul greu,
Tu Cel făr-de păcat, Fiu de Dumnezeu,
Te-ai lăsat pus în rând cu nelegiuiţii,
Să faci din păcătoşi, curaţi ca sfinţii.

Şi-ai pus mulţi oameni păcătoşi,
Într-o stare după voia Ta cea sfântă.
Şi astăzi mulţi sunt cei ce-s bucuroşi,
Spre Slava Ta, Osanale, Laude îţi cântă.

Doamne, o pricină de bucurie
Te rog să fi şi pentru familia mea.
Şi ajută-mă să fiu, o bună mărturie,
Prin ce-ai făcut Isus în viaţa mea.

Prin rănile Tale, am fost tămăduită,
Străpuns ai fost pentru al meu păcat.
Îţi mulţumesc că sunt azi mântuită,
Şi-n sângele Tău Sfânt, m-ai spălat.

În noul an Te rog să faci din mine,
Un mădular cu care să poţi să lucrezi.
Să poţi să Te oglindeşti în mine,
Rodul muncii sufletului Tău să-l vezi.

Zilele mele toate, sunt Doamne-n mâna Ta,
Îmi încredinţez viaţa, fă tot ce vrei cu ea.
Stau Doamne în picioare, doar prin voia Ta,
Fă cu mine, Doamne, tot ce vei vrea.

Acoperă-mă cu umbra mâinilor Tale
Şi-ntinde cerul nou, cum l-ai promis,
Întemeiază pământul nou, căci din vale
Strigătele durerii, se aud tot mai stins.

Suspinul este mare, duşmanu-i feroce
Şi dealul e tot mai înalt, e greu de urcat.
Sodoma, Gomora n-au fost aşa de atroce,
Nelegiuri ca acum, parcă n-au existat.

Doamne lărgeşte locul cortului Tău,
Şi întinde învelitoarele locuinţei Tale.
Cuprinde-ne pe cât mai mulţi sub braţul Tău,
Revarsă peste noi binecuvântările Tale.

Cum face pământul, să răsară răsadurile
Şi cum grădina încolţeşte semănăturile,
Tu faci să răsară mântuirea peste om
Şi-nmulţeşti spicurile dintr-un bob.

Sunt odraslă lucrată, de mâinile Tale,
Modelată să slujesc, spre slava Ta.
Eşti Luceafărul ce-mi luminează pe cale,
Nimic de Tine nu mă poate depărta.

Curăţeşte-mă, sfinţeşte-mă şi fă din mine,
O cunună strălucitoare în mâna Ta.
Ca toţi din jur să poată, să vadă-n mine,
Lucrarea făcută de Tine, spre Slava Ta.

Gata doresc să fim, cu toţi din casa mea,
Când Te vei arăta în Slavă, pe nori,
Isuse, Tu şti cât de mult aş vrea
Să nu lipsească nici unul dintre noi.

Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/25266/an-nou