Dumnezeu este cel care ne face chemarea de a ne schimba vietile, iar aceasta chemare presupune doua schimbari: schimbarea inchinarii si schimbarea slujirii. Nu stiti ca, daca va dati robi cuiva, ca sa-l ascultati, sunteti robii aceluia de care ascultati, fie ca este vorba de pacat, care duce la moarte, fie ca este vorba de ascultare, care duce la neprihanire? (Romani 6:16)

Cand alegem schimbarea vietii noastre prin urmarea lui Dumnezeu, este in noi si o lupta interioara ampla de a face voia lui Dumnezeu; nu este suficienta o declarare in fata martorilor vazuti si nevazuti ci mai ales o implinire a ceea ce ai spus ca de acum crezi: Nu oricine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri. (Mat. 7:21)

Nu ne vine in mod natural sa urmam caile Domnului pentru ca firea din noi lucreaza impotriva duhului care este de la Dumnezeu, iar acest proces de frangere a firii este unul greoi si constant, un process care dureaza toata viata, nu vom putea spune gata am reusit sa-mi frang pe deplin firea pentru ca atunci lasam garda jos. Intradevar Pavel invata biserica din Galatia ca Cei ce sunt ai lui Hristos Isus si-au rastignit firea pamanteasca impreuna cu patimile si poftele ei. (Galateni 5:24) insa aceasta rastignire trebuie sa fie una constanta nu singulara; un asemenea adevar il transmite Pavel bisericii din Roma: Stiu, in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca, pentru ca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac. Caci binele pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul pe care nu vreau sa-l fac, iata ce fac! Si daca fac ce nu vreau sa fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste in mine. Gasesc, dar, in mine legea aceasta: cand vreau sa fac binele, raul este lipit de mine. Fiindca, dupa omul dinauntru, imi place Legea lui Dumnezeu; dar vad in madularele mele o alta lege care se lupta impotriva legii primite de mintea mea si ma tine rob legii pacatului care este in madularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine ma va izbavi de acest trup de moarte…? (Romani 7:18-24)

Asadar trebuie sa fim constienti de faptul ca slujirea lui Dumnezeu este ceva ce nu reusim sa facem in mod natural, firesc, ci trebuie sa ne antrenam in mod constant ca sa-L slujim pe El.

Dar uitandu-ma la relatarile din scriptura cu privire la slujirea lui Dumnezeu si a modului in care El vrea sa-L slujim, imi dau seama ca este vorba de un proces mult mai amplu in care ne cheama Dumnezeu si partea cea mai minunata este ca ne si asista in acest proces, El fiind defapt initiatorul procesului de curatire a vietii noastre in vederea cresterii capacitatii de a-L sluji.

In vederea intelegerii procesului slujirii vreau sa ne uitam impreuna la cateva exemple din scriptura pentru a intelege cum are loc procesul si de asemenea dimensiunea lui, descoperind impreuna ca slujirea trebuie sa o facem in termenii pe care-i dicteaza Dumnezeu si nu noi.

Vom lua un exemplu din Vechiul Testament si unul din Noul Testament incercand sa descoperim modul in care Dumnezeu ne coopteaza in procesul de slujire fata de El. In primul rand vreau sa ne uitam la Iona care a fost unul din prorocii Vechiului Testament prin care Dumnezeu a lucrat intr-un mod cat se poate de special. In cartea prorocului Iona descoperim ca Dumnezeu a vorbit unuia din prorocii Sai, pe nume Iona, trimitandu-l la Ninive. Ca sa intelegem mesajul cartii trebuie sa privim la contextul istoric pentru a nu trage concluzii gresite. Ninive in perioada respectiva era cea mai importanta cetate din Asiria care in vremea lui Iona inca nu era imperiul de temut ce mai tarziu a ajuns sa cucereasca jumatate din Israel, dar inca de atunci Asiria era unul din dusmanii lui Israel. Deci Dumnezeu isi cheama unul din proroci sa mearga la dusmanii poporului sau cu un mesaj de nimicire. Intelegand asta, atitudinea lui Iona nu mai pare chiar asa deplasata. Insa ceea ce este interesanta este atitudinea lui Iona care nu este una fireasca, la o astfel de chemare poate altul ar fi bravat spunand: excelent Doamne, in sfarsit te-ai hotarat sa-i nimicesti, sigur ca ma duc, abia astept sa vad cum iti reversi mania asupra lor. Dar Iona se impotriveste voii lui Dumnezeu si se duce in directia opusa, Domnul ii spune sa mearga la dreapta iar el o ia la stanga, insa cauza acestui comportament a lui Iona il gasim doar la finalul cartii din relatarea prorocului: Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu cand eram inca in tara mea? Tocmai lucrul acesta voiam sa-l inlatur fugind la Tars. Caci stiam ca esti un Dumnezeu milos si plin de indurare, indelung rabdator si bogat in bunatate, si ca Te caiesti de rau! (Iona 4:2) Din aceste cuvinte a lui Iona ne dam seama ca el avea o relatie speciala cu Dumnezeu, il cunostea, stia ca el se inchina unui Dumnezeu milos si plin de indurare, a vazut asta in istoria poporului sau si cu siguranta a experimentat-o si el personal. Iona il cunostea in profunzime pe Dumnezeul care ii face aceasta trimitere. Neintelegand planul lui Dumnezeu s-a lasat in voia firi sale pamantesti, judecand in mod uman: cum sa ma duc la dusmanii mei sa le vestesc ca au o sansa sa fie salvati? Salvarea si mantuirea e doar pentru Israel. Dar, prin trimiterea prorocului, Dumnezeu vroia sa lucreze la inima oamenilor stricati din cetetea Ninive dar si la inima prorocului Sau, dorea sa il invete un principiu pe care mai tarziu Fiul lui Dumnezeu la dus la un nivel superior de invatatura, si anume iubirea vrajmasului. Dumnezeu dorea sa corecteze miopia spirituala a prorocului Sau: Dar Dumnezeu a zis lui Iona: "Bine faci tu de te manii din pricina curcubetelui?" El a raspuns: "Da, bine fac ca ma manii pana la moarte!" Atunci si Domnul a zis: "Tie iti este mila de curcubetele acesta, care nu te-a costat nicio truda si pe care nu tu l-ai facut sa creasca, ci intr-o noapte s-a nascut si intr-o noapte a pierit. Si Mie sa nu-Mi fie mila de Ninive, cetatea cea mare, in care se afla mai mult de o suta douazeci de mii de oameni care nu stiu sa deosebeasca dreapta de stanga lor, afara de o multime de vite!" (Ioana 4:9-11)

Cel de al doilea exemplu este al unui om din Noul Testament, tot un slujitor al lui Dumnezeu, iar acesta este Pavel. El era unul din oamenii de baza ai sistemului religios din vremea de dupa moartea Domnului Isus, era unul din partida fariseilor, cu alte cuvinte foarte strict si devotat credintei sale. El a jucat un rol important in omorarea cu pietre a lui Stefan, facea parte din categoria celor care erau responsabili cu anihilarea invataturilor false care periodic incercau sa-si faca loc in credinta iudaica. Pavel era tributar unui sistem de inchinare focalizat pe Dumnezeu dar care a scos afara divinitatea din centrul inimii umane. Cand Dumnezeu i-a vazut ravna l-a dus la un nou nivel spiritual mult mai inalt. In cuvantarea sa din fata poporului (relatata in Fapte cap. 22) Pavel marturiseste: Eu sunt iudeu, nascut in Tarsul Ciliciei; dar am fost crescut in cetatea aceasta, am invatat la picioarele lui Gamaliel sa cunosc cu de-amanuntul Legea parintilor nostri si am fost tot atat de plin de ravna pentru Dumnezeu, cum sunteti si voi toti azi. (Fapte 22:3). Pavel (Saul inainte de convertire) era un om citit, a invatat la picioarele lui Gamaliel (unul din invatatorii popurului Israel) iar pentru ca Dumnezeu il avea in planul Sau, l-a dus la un alt nivel de cunoastere spirituala, dupa intalnirea cu Isus nu mai invata de la Gamaliel ci de la insusi Fiul lui Dumnezeu.

La fel ca si in cazul lui Iona, Pavel era incredintat ca ceea ce face este bine, actiunile lui erau  dictate de intelegerea lui cu privire la caracterul lui Dumnezeu pe baza a ceea ce stia pana in acel moment despre Dumnezeu. La Iona si Pavel se poate vedea un tipar al cresterii spirituale; cresterea este graduala, treptata, nu este dintr-o data, din momentul in care ai hotarat sa il urmezi pe Dumnezeu nu se revarsa peste tine toata cunostiinta cu privire la caracterul si lucrarea lui Dumnezeu, ci ca in orice relatie inveti treptat lucruri despre cel cu care esti in relatie. El este cel care onoreaza cautarile noastre si vrea sa ne descopere tot mai mult din voia Sa. Problema este ca de multe ori fiecare din noi ne formam conceptii gresite cu privire la modul in care lucreaza Dumnezeu sau cu privire la scopurile Sale. Care sunt aspectele teologice pe care Dumnezeu vrea sa le corecteze la noi? Fiecare din noi venim la Dumnezeu cu setul nostru de preconceptii cu privire la lucrurile spirituale. Acestea ne-au fost formate de obiceiurile noastre, de influenta familiei, a prietenilor, a societatii. Multe din ele sunt gresite daca le analizam in lumina adevarului scriptural. Dumnezeu ne ia pe fiecare de la nivelul spiritual la care suntem, nu de mai sus (desi ar putea sa o faca), si vrea sa ne duca la urmatorul nivel de cunoastere. Intrebarea care El ne-o pune este: vrei sa treci la urmatorul nivel? Sa luam un exemplu tot din Sfanta Scriptura, Nicodim era unul din invatatorii lui Israel, asa ca Isus cand vorbeste cu el, nu vorbeste in pilde cum o face cu oamenii simpli, ci il ia direct de la nivelul de cunostinta la care era: Isus i-a zis: "Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu." (Ioan 3:3)  Lui Nicodim Isus i-a oferit sansa sa treaca la urmatorul nivel de cunoastere dar el a ramas rezervat, nu se mai pomeneste de el decat la judecarea lui Isus si la moartea Lui. Daca ar fi acceptat provocarea de a cunoaste mai mult ar fi ramas cu Isus ca sa auda mai multe, poate ar fi ajuns sa fie alaturi de Petru la Cinzecime cand a vorbit multimilor. In dreptul nostru, cand Dumnezeu vrea sa ne treaca la un alt nivel de cunoastere, cum ii raspundem? Fiecare suntem la nivele diferite de maturitate spirituala, iar apoi noi insine daca ne comparam cu starea in care eram cu cativa ani in urma, acum ar trebui sa fim la un alt nivel superior. Cred ca fiecare avem responsabilitatea sa ne facem singuri analiza vietii spirituale, sa ne intelegem starea in care suntem si sa ne dorim mai mult. Bineinteles ca nu vom ajunge la o cunoastrere totala, de lucrul acesta era constient si Pavel: Acum, vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos; dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum, cunosc in parte; dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin. (1Cor. 13:12) insa ceea ce trebuie sa facem este sa ne dorim sa crestem, iar Dumnezeu va onora dorinta noastra. Tocmai in asta consta frumusetea bisericii, suntem pusi unii langa altii ca sa ne ajutam sa crestem, si atata timp cat nu vom intelege acest principiu biserica nu va functiona: Ingaduiti-va unii pe altii, si daca unul are pricina sa se planga de altul, iertati-va unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-va si voi. Dar mai presus de toate acestea, imbracati-va cu dragostea, care este legatura desavarsirii. Pacea lui Hristos, la care ati fost chemati, ca sa alcatuiti un singur trup, sa stapaneasca in inimile voastre, si fiti recunoscatori. Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in voi in toata intelepciunea. Invatati-va si sfatuiti-va unii pe altii cu psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti, cantand lui Dumnezeu cu multumire in inima voastra. Si orice faceti, cu cuvantul sau cu fapta, sa faceti totul in Numele Domnului Isus si multumiti, prin El, lui Dumnezeu Tatal. (Coloseni 3:13-17).

Sa nu uitam ca in ochii lui Dumnezeu nu conteaza faptul ca suntem pe nivele diferite ale cunoasterii spirituale, ci important este sa ne dorim sa crestem, directia noastra trebuie sa fie in sus pana vom ajunge la starea de a cunoaste deplin, care va fi in Imparatia Tatalui.