Atâtea stări sunt azi pe lume, sunt mult mai multe ca odat,
Ce au orbit și ochiul care, a fost cândva el luminat.

Mândria mișună întruna, coboară suflete-n adânc,
Aduce faimă celor care, cu gâtu-ntins ei stau în cânt.

Atât de mare-i lăcomia, păcatului nume ia dat,
E azi normal chiar și păcatul, e pus el pe un loc înalt.

Aduce multă alergare, în gol dar și-n deșertăciuni,
Căci lăcomia este calea, a robilor acestei lumi.

E-o amăgire auzită, părerile au devenit,
Descoperiri... dar și dorința, credința fals-a zămislit.

Pe-o cale ce-i alăturată, se merge-adesea pe pământ,
E multă azi teologie, o dezgropare de cuvânt.

Atâtea boli cuprind ființe, ce i-au slujit lui Dumnezeu,
Cu inimi astăzi împietrite, ele-i slujesc acelui rău.

Chiar și amvonul are-o stare, el este azi de mulți dorit,
Vor să-l cuprindă o mulțime, căci azi amvonul... e vestit.

E-atât de multă gălăgie, nu se aude glasul Său,
Se-aude numai vrăjmășia, nu dragostea de Dumnezeu.

Se-aude ura cum răcnește, dorită doar a dezbina,
Chiar și-n poporul ce odată, cu sânge îl răscumpăra.

Se-aude pe la colț de vale, și lăcomia ce ar vrea,
Sa fie starea transparentă, ce nimeni n-o poate vedea.

Se-aude și o concurență, covoare roșii s-au întins,
În fața celor ce pe Domnul, ei îl vestesc cu Duhul stins.

Ce amăgire... dar ea este, cea prevestită ce era,
De gurile ce-au fost sfințite, doar pentru Domnul a lucra.

Aceste vremi ce sunt venite, cuvântul sfânt ele-mplinesc,
Sunt cele care ne arată, că vine Cel Dumnezeiesc.
Amin