Descoperă lumina
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Descoperă lumina, o poți găsi în noapte,
Tu doar deschide ochii, ea este-atât de-aproape,
Ea este lângă tine, urmează raza ei,
Ce merge pe o cale, dar nu pe-a celor răi.

Descoperă iubirea, o poți găsi în toate,
Ea este după ura din clipele deșarte,
Ea este printre lacrimi, un zâmbet este ea,
E-n inima supusă din vremea cea mai grea.

Descoperă fiorul, cel plin de fericire,
Și marea bucurie, ce-aduce mântuire,
Sunt toate lângă tine, sunt toate-n jurul tău,
Căci ești fără de margini, iubit de Dumnezeu.

Descoperă ce mare, e bunătatea Sa,
Din zorii dimineții, e lângă tine ea,
Te poartă doar pe brațe, să nu fii rătăcit,
Te ține ea de mână, căci ești de El iubit.

Descoperă și locul, ce este-un infinit,
De primăveri și clipe, ce n-au ele sfârșit,
Rămâi în visul care, el împlinit va fi,
Descoperă-mplinirea, asteaptă a ei zi.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/252897/descopera-lumina